Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Suma de care are nevoie o familie cu doi copii pentru un trai decent în România: 8.659 lei

Suma de care are nevoie o familie cu doi copii pentru un trai decent în România: 8.659 lei

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 18:30 19 Oct 2022 Modificat la 18:34 19 Oct 2022

Potrivit raportului "Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României", valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 7.112 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 5.322 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.275 lei pe lună.

Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2022, raportat la luna septembrie 2021.

În raport se menţionează că, în perioada iulie-septembrie 2018, Syndex România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii au derulat o cercetare la nivel naţional pentru fundamentarea unui coş minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

Rezultatele acestei cercetări ar trebui să constituie o nouă etapă în discuţia despre resursele necesare pentru traiul populaţiei în România, nu atât datorită reînnoirii conceptului mai vechi de coş minim de consum, cât mai ales datorită sublinierii explicite a noţiunii de nivel de trai decent şi a cheltuielilor care trebuie acoperite pentru ca populaţia României să îşi poată asigura un asemenea nivel de trai.



Ideea unui coş minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supravieţuirii - adăpost, alimentaţie - coşul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).

Salariul minim în România este 1.524 de lei, iar 1 din 3 salariaţi din România este plătit cu salariul minim.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole