Dorim să vă informăm despre desfășurarea ediției a VIII-a a proiectului Suflet de român, organizat de profesorii și elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani cu participarea a numeroși parteneri din rândul altor școli din județul Botoșani. Acest proiect, ce poartă anul acesta titlul Ne-a despărțit pandemia, ne apropie România, a fost realizat din dorința de a aborda tema 1 DECEMBRIE – Ziua Națională a României în rândul elevilor și al comunității locale, altfel decât s-a făcut până acum, militând astfel pentru păstrarea sentimentului de prețuire a istoriei neamului nostru și afirmarea sentimentului de mândrie națională în sufletele copiilor.
Deși restricțiile impuse de contextul actual nu ne permit să facem aceste activități precum în anii anteriori, prin participarea directă, fizică, a sute sau mii de elevi, nu renunțăm la intenția noastră de a ne manifesta în spiritul acestei sărbători prin solidaritate, prin unirea virtuală a mâinilor și a glasurilor noastre al căror răsunet se va auzi în milioane de case de români.
Ne-am propus ca anul acesta proiectul nostru să se intituleze „Ne-a despărțit pandemia, ne apropie România”, tocmai pentru a ne manifesta nevoia de unitate, mai ales în aceste momente atât de dificile. Deși suntem despărțiți din cauza pandemiei, continuăm să simțim, să trăim, să iubim și să cântăm românește, iar Ziua Națională a României este cel mai bun prilej să demonstrăm împreună că România înseamnă înfrățire, în ciuda tuturor dificultăților, înseamnă implicare, conștiință civică și dragoste față de valorile autentice ale neamului.
Rezultatul proiectului nostru este constituit din realizarea unui videoclip reprezentând intonarea imnului național al României de către sute de elevi de vârste diferite, de la școli din județ. Acest produs este datorat în cea mai mare măsură implicării directe a elevilor ce au făcut parte din echipa de proiect, care au colaborat exemplar, într-un efort de durată, cu mult entuziasm și conștiință patriotică și civică.
Editarea și montajul video a fost realizat de Moldovanu Tudor - elev la Colegiul Național Mihai Eminescu Botoșani. Iar editarea și montajul audio a fost realizat de Teodor Constantin Huma, student la Universitatea Națională de Arte "George Enescu" Iași.
Licee și școli participante:
COLEGIUL NAȚIONAL „A.T. LAURIAN”, BOTOȘANI
COLEGIUL ECONOMIC „O. ONICESCU”, BOTOȘANI
COLEGIUL NAȚIONAL „GR. GHICA”, DOROHOI
LICEUL „DIMITRIE NEGREANU”, BOTOȘANI
LICEUL DE ARTĂ „ȘTEFAN LUCHIAN”, BOTOȘANI
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV, BOTOȘANI
LICEUL „DEMOSTENE BOTEZ”, TRUȘEȘTI
SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX „SF. GHEORGHE”, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE ANTIPA”, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALA NR. 10, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 11, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „N. IORGA”, DERSCA, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, VLĂDENI, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SPIRU HARET”, DOROHOI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ, VORNICENI, BOTOȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1, AVRĂMENI
GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL, BUCECEA.