O tânără care suferea de anorexie a vorbit despre lupta pe care a dus-o cu boala începând cu momentul în care a aflat că este însărcinată.
Lucy, în vârstă de 25 de ani, din Liverpool, a povestit într-o emisiune televizată cum a ajuns să fie diagnosticată cu depresie, bulimie și anorexie în adolescență, precum și modul în care sarcina i-a schimbat viața, scrie Daily Mail.
Ea a recunoscut că i-a fost greu să se uite în oglindă și să vadă cum corpul ei se modifică iar abdomenul se mărește din ce în ce mai mult.
De asemenea, Lucy a vorbit și despre dificultatea cu care se hrănea, totul în numele copilului ei nenăscut încă.
„Trebuia să hrănesc o altă persoană și să o țin în viață deși, în același timp, vocile din capul meu îmi spuneau nu mânca! Dar, totodată, alte voci îmi spuneau, mânâncă, cum îndrăznești să-i faci rău!
Deși susține că este încă extrem de afectată de cum arată, nașterea primului ei copil i-a oferit o nouă perspectivă asupra vieții.