Antena 3 CNN Externe Suedia se joacă cu focul religios: după Coran, Biblia și Tora sunt arse în public, la Stockholm

Suedia se joacă cu focul religios: după Coran, Biblia și Tora sunt arse în public, la Stockholm

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:55 15 Iul 2023 Modificat la 10:12 15 Iul 2023

Evenimentul este programat sâmbătă, 15 iulie, la ora locală 13, în fața ambasadei israeliene din Stockholm.

La eveniment ar urma să participe trei persoane.

Israelul a condamnat deja decizia de autorizare.

Citește și: Erdogan promite "să-i învețe minte" pe "occidentalii aroganți" după ce în Suedia a fost ars Coranul

Potrivit cererii trimise poliției, organizatorul adunării a arătat că vrea să ardă aceste texte religioase, ca răspuns la arderea Coranului în iunie, în fața moscheii din Stockholm.

Incidentul de atunci a provocat furia lumii musulmane și, în particular, amenințări ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan la adresa Occidentului.

În legătură cu evenimentul de sâmbătă, poliția a insistat asupra faptului că nu a fost acordată o autorizație pentru o cerere oficială de ardere a textelor religioase

Reprezentanții poliției au subliniat că au autorizat o adunare publică în timpul căreia va fi exprimată "o opinie", în conformitate cu dreptul constituțional la libertatea de întrunire.

"Diferența este importantă", a spus purtătoarea de cuvânt a poliției din Stockholm, Carina Skagerlind.

Consiliul ONU condamnă arderea Coranului

Evenimentul anunțat pentru sâmbătă a atras reacții dure din partea Israelului și a organizațiilor evreiești.

"Am condamnat arderea Coranului, care este sacru pentru musulmanii din întreaga lume, iar astăzi mi se frânge inima la gândul că aceeași soartă așteaptă Biblia", a reacționat președintele israelian Isaac Herzog.

Yaakov Hagoel, președintele Organizației Sioniste Mondiale, a declarat că acordarea unei astfel de permisiuni de către poliție nu reprezintă "libertate de exprimare, ci antisemitism".

Pe 28 iunie, un refugiat irakian din Suedia a ars câteva pagini dintr-un exemplar al Coranului în fața celei mai mari moschei din Stockholm, în timpul Eid al-Adha, o sărbătoare celebrată de musulmanii din întreaga lume.

După reacțiile de condamnare din întreaga lume, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat, miercuri, o rezoluție care condamnă arderea Coranului și alte acte de ură religioasă.

Foto: exemplar din Coran, ținut de un protestatar în timpul unui miting în fața ambasadei Suediei la Teheran, 30 iunie 2023

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole