Nicolae Ceauşescu se trezea în fiecare dimineaţă la aproximativ aceeaşi oră. La ora 8 ajungea în biroul său din Comitetul Central al PCR. Micul dejun îl servea în vila din Primăverii, alături de Elena Ceauşescu şi consta în ouă fierte, o felie de şuncă sau brânză. Nu consuma cafea, ci prefera, în fiecare dimineaţă, ceai cu lapte.
Nici după fructe nu se dădea în vânt, dar consuma zilnic suc de fructe, pe care îl bea cu paiul. Cel mai des, Nicolae Ceauşescu sorbea un suc de grapefruit, după somnul de după amiază. Dictatorul avea amenajat un spaţiu special, la birou, unde se odihnea zilnic o oră, o oră şi jumătate, începând cu ora 13.30.
Mese îmbelşugate doar la Sărbători
Nicolae Ceauşescu era mare amator de legume şi verdeţuri. Servea cu mare plăcere borş de ştevie, lobodă, piure de urzici. Adesea, bucătarii îi preparau musca de legume cu ou şi smântână, friptură sau cerea salată de roşii cu brânză proaspătă.
Cu toate că era vânător pasionat, dictatorul nu consuma prea multă carne, iar odată cu bolile de care suferea, a fost nevoit să se supună unui regim alimentar strict.
Oficial, în România condusă de Nicolae Ceauşescu nu se celebrau sărbătorile religioase, dar cei doi conducători respectau tradiţia în familie. Astfel, celebrau Paştele şi Crăciunul, cu preparate tradiţionale precum sarmale, piftie, salata beof - preferata lui Nicolae Ceauşescu.
Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile erau rare în meniul său şi erau preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar. În ultimii ani, institutele de cercetare au primit drept sarcină studierea şi cultivarea intensivă a steviei, o plantă care are o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât zahărul, tocmai pentru a veni în sprijinul dictatorului.
Un capitol special în preferinţele culinare îl reprezentau preparatele din peşte – borş, plachie, saramură, potrivit CSID.ro.