Mai multe gospodării au fost inundate în localitatea suceveană Broşteni, după ce un pârâu a ieşit din matcă din cauza unui zăpor, a declarat presei, joi, prefectul Constantin Harasim, citat de
Agerpres.
Potrivit acestuia, pârâul Neagra a ieşit din matcă şi a inundat mai multe curţi în Broşteni, iar în zonă intervin cu utilaje echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Broşteni, ale silvicultorilor şi secţiei drumuri naţionale.
Potrivit prefectului de Suceava, pe pârâul Neagra s-a format un pod de gheaţă, iar apa a ieşit din albie şi a inundat mai multe gospodării din zona respectivă.
Harasim a spus că prin intervenţia echipajelor ajunse la faţa locului urmează să fie îndepărtat zăporul format, iar apa să revină la matcă.
Totodată, ISU Suceava a informat că SVSU Broşteni şi Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei intervin în zonă pentru eliminarea efectelor inundaţiilor şi prevenirea apariţiei altor situaţii similare.