Piesa „Despacito”, a portoricanului Luis Fonsi în colaborare cu compatriotul său Daddy Yankee, este cel mai reprodus cântec din istorie pe platformele de „streaming (online), potrivit datelor oferite de casa de discuri Universal.
Piesa originală şi „remix-ul” canadianului Justin Bieber au depăşit împreună 4,6 miliarde de reproduceri pe diferitele platforme de „streaming” în întreaga lume, a asigurat compania într-un comunicat difuzat luni.
Potrivit Universal, piesa a depăşit astfel precedentul record deţinut de „Sorry” al lui Bieber cu 4,38 miliarde de reproduceri.
La rândul său, consilierul delegat al Universal Music Group, Lucian Grainge, a subliniat că Luis Fonsi este deţinătorul „indiscutabil al celui mai mare hit al anului”.
„Despacito” a devenit anul acesta primul cântec în limba spaniolă care a ajuns pe primul loc în topul Hot 100 Billboard din SUA, după „Macarena” al duetului spaniol Los del Río, din 1996.