Antena 3 CNN Externe Noua subvariantă Delta care e pe pantă ascendentă în Marea Britanie ar putea fi cu până la 15% mai infecțioasă

Noua subvariantă Delta care e pe pantă ascendentă în Marea Britanie ar putea fi cu până la 15% mai infecțioasă

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 15:32 19 Oct 2021 Modificat la 15:49 19 Oct 2021

Ieri, Marea Britanie a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi zilnice din ultimile trei luni, cu 49.156 de infecții.

Fostul comisar al Administrației SUA pentru Alimente și Droguri (FDA), Scott Gottlieb, a cerut o anchetă urgentă asupra acestei creșteri accelerate.

El a numit-o „Delta plus”, care a fost un nume dat anterior unei alte tulpini, dar a postat pe Twitter: „Marea Britanie a raportat cea mai mare creștere a cazurilor de COVID-19, în trei luni, iar noua variantă delta AY.4 cu S: Y145H reprezintă 8% din cazurile din Marea Britanie.

"Avem nevoie de cercetări urgente pentru a ne da seama dacă această Delta plus este mai transmisibilă”.

Experții au spus „așteptați și vedeți” și „nu intrați în panică”, dar, există temeri că răspândirea va fi mai rapidă odată cu venirea iernii.

Profesorul Francois Balloux, director al Institutului de Genetică al Universității din Londra, a declarat: „Este o tulpină potențial mai infecțioasă, dar momentan nu este nimic față de ceea ce am văzut la tulpina Alfa.

„Vorbim despre ceva destul de subtil aici și în prezent în curs de investigare”.

Aproape jumătate din noile cazuri COVID-19 din Anglia au atins tinerii sub 20 de ani, potrivit The Sun.

Este posibil ca aceasta ascensiune rapidă să fie cauzată de ridicarea restricțiilor din Marea Britanie.

Prevalența noii subvariante crește rapid, dar nu la fel de repede ca cea a variantei Delta originale, care a ajuns anul acesta din India în Marea Britanie.

Downing Street a declarat că urmărește cu atenție varianta coronavirusului AY4.2, dar a insistat că nu există dovezi că se răspândește mai ușor.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a declarat: „Este un lucru pe care îl urmărim foarte atent.

„Nu există dovezi care să sugereze că această variantă ... cea AY4.2 ... se răspândește mai ușor. Nu există dovezi pentru asta, dar așa cum v-ați aștepta, o monitorizăm îndeaproape și nu vom ezita să luăm măsuri dacă necesar”, a precizat el.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole