Un autor celebru spune că a fost internat pentru depresie şi sindrom bipolar: „Eşti viu, dar e ca şi cum ai fi mort"
Publicat acum 3 ore si 31 minute
În ultimii ani, oamenii au început să consume tot mai multe substanțe nocive și periculoase, fără să se gândească la urmări.
O echipă de medici, chimişti şi farmacologi din cadrul Colegiului Regal din Marea Britanie au clasat drogurile în funcţie de trei factori. Și anume: câte probleme fizice provoacă, cât de puternică e dependență și cât de dăunătoare e pentru societate.
Substanțe care îți provoacă dependență au fost clasate după euforia pe are o resimte utilizatorul, drinţa resimțită după ce trece efectul drogului și dependența fizică.
Aceste substanțe sunt heroina, cocaina, nicotina, sedativele și alcoolul, potrivit descopera.ro.