Antena 3 CNN Actualitate Substanţe periculoase au fost găsite în căpșuni românești, într-o piaţă din Bucureşti

Substanţe periculoase au fost găsite în căpșuni românești, într-o piaţă din Bucureşti

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:44 18 Iun 2024 Modificat la 18:48 18 Iun 2024

Autoritățile au găsit în timpul controalelor din această vară căpșuni românești cu pesticide periculoase pentru consum. Erau vândute într-o piață din Bucureşti.

Lotul a fost scos de la comercializare. Anul acesta autoritățile au testat mai multe alimente, după ce numărul produselor cu pesticide peste limite s-a dublat.

Cele mai multe probleme au fost găsite la verdețuri, mere și vinete.

O echipă Antena 3 CNN a fost cu autoritățile în piață

Una dintre opririle inspectorilor a fost în piața Râmnicu Sărat din Bucureşti, de unde au luat trei probe: una de cireșe și două de căpșune. Probele prelevate au fost duse în laborator, unde s-au făcute teste pentru 368 de substanțe.

Rezultatele au arătat că produsele conțineau reziduri de pesticide. Mai exact s-au găsit două substanțe care sunt folosite pentru a combate bolile, dar în limita admisă. Însă în alte piețe din Capitală au fost descoperite căpșune românești care aveau pesticide peste limite.

Pe lângă căpșune, autoritățile au găsit mai multe fructe și legume de sezon cu pesticide peste limite. Până acum s-au descoperit 16 produse care conțineau substanțe periculoase pentru consum, dublu față de anul trecut.

Cele mai multe probleme au fost găsite la ceapă verde, spanac, mărar, pătrunjel, mere, fasole verde și vinete.

Nici produsele care vin din import nu sunt mai sigure. Cei de la ANSVSA au găsit 22 de produse cu pesticide peste limite, cele mai multe fiind legume și fructe aduse din Turcia și Egipt. Este vorba despre căpșune, rodii, portocale, roșii, vinete și dovlecei.

De asemenea, pesticide au fost găsite și la merele aduse din Ucraina și Polonia, dar și la mărarul adus din Iran.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole