Antena 3 CNN Actualitate Subiectiv: Liviu Dragnea, despre demisia şefei DNA în urma scandalului cu plagiatul tezei de doctorat

Subiectiv: Liviu Dragnea, despre demisia şefei DNA în urma scandalului cu plagiatul tezei de doctorat

1 minut de citit Publicat la 22:54 14 Oct 2016 Modificat la 22:54 14 Oct 2016

Preşedintele PSD Liviu Dragnea consideră că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu trebuie să demisioneze până nu se decide dacă a plagiat sau nu în teza de doctorat.

"Nu am fost de acord, nu sunt de acord nici cu cererile adresate unor politicieni din diverse părţi ale societăţii, inclusiv din partea preşedintelui, să demisioneze când apar nişte acuzaţii şi mergând pe logica asta nu sunt de acord nici că Codruţa Kovesi trebuie să demisioneze, până când nu se decide într-un fel cu această Comisie, care riscă să devină o măciucă politică, până când nu se decide dacă e plagiat sau nu", a spus Dragnea în emisiunea Subiectiv.

El a mărturisit că l-a lăsat "perplex" ideea potrivit căreia votul din Senat asupra legii care reglementează plagiatele ar ajuta-o pe Kovesi.

"Nici nu vreau să-i fac rău, nici nu vreau s-o ajut. (...) Dacă cei care mi-au zis că prin votul respectiv noi am ajutat-o pe doamna Kovesi şi văzând acţiunile domnului Iohannis, ale domnului Cioloş şi ale PNL, mă duce gândul la ceva interesant. Nu cumva domnul Iohannis, domnul Cioloş şi PNL vor să folosească această comisie (n.r. CNATDCU) pentru a o schimba pe doamna Kovesi? (...) Nu pot să spun că nu mă interesează sau mă interesează foarte puţin. E o dispută între ei. Eu nu pot să nu mă gândesc la asta. Am văzut această grabă. Ideea a fost să se mai întârzie promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial. N-am cum să nu mă gândesc la asta. În România subiectul plagiatului e deja la modă. Eu sunt inginer, nu am titlul de doctor, am rămas doar inginer şi sunt mândru de asta, dar simt că fenomenul ăsta al valului de doctorate falsificate a ajuns deja un subiect naţional şi e foarte supărător pentru că că surpă valori şi premiază impostura", a adăugat Dragnea.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole