Rezultate Loto 6/49 de duminică, 22 decembrie. Numerele extrase și premiile puse în joc
Publicat acum 11 ore si 55 minute
Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților. Acum, legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare, care, conform Constituției, nu mai are dreptul să o întoarcă la Parlament.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri modificările la proiectul legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi "pentru", unul împotrivă şi o abţinere.
Invitaţi la "Subiectiv", Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, alături de avocatul Gheorghe Piperea, au vorbit despre importanţa adoptării actului normativ.
Principala modificare adusă legii, faţă de forma propusă iniţial, este scoaterea de sub incidenţa ei a programului "Prima Casă".