Forțele aeriene ale SUA au trimis sâmbătă bombardiere B-52 în Qatar pentru a se alătura luptei împotriva grupării teroriste Stat Islamic în Irak și Siria, aceasta fiind pentru prima dată când bombardiere americane staționează în Orientul Mijlociu de la încheierea Războiului din Golf în 1991, transmite Reuters.
„B-52 demonstrează hotărârea noastră permanentă de a aplica presiune constantă asupra Daesh și de a apăra și pe viitor regiunea de orice situație neprevăzută”, a declarat general locotenentul Charles Brown, comandant al Comandamentului Central al Forțelor aeriene ale SUA.
Locotenent colonelul Chris Karns, purtător de cuvânt al Comandamentului Central, a declarat că nu poate preciza numărul exact de bombardiere B-52 trimise la baza aeriană Al Udeid din Qatar din „motive de securitate a operațiunilor”.
General locotenentul Charles Brown a explicat că bombardierele sunt capabile să efectueze bombardamente de precizie și să desfășoare o serie de misiuni, printre care atacuri strategice, operațiuni de sprijin aerian apropiat, operațiuni de interdicție aeriană și operațiuni maritime.