Antena 3 CNN Externe Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică

Statele Unite au testat cu succes o rachetă hipersonică

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 23:58 13 Iul 2022 Modificat la 23:58 13 Iul 2022

Forţele Aeriene americane au testat cu succes marţi, în largul coastelor Californiei, un Sistem Aerian de Ripostă Rapidă (ARRW), conform surselor citate. Racheta de acest tip este lansată de un avion spre obiectivul vizat. În testele anterioare, racheta nu s-a desprins de avion.

Rachetele hipersonice circulă în straturile superioare ale atmosferei la viteze care o depăşesc de cel puţin cinci ori pe cea a sunetului, adică la viteze de peste 6.200 de kilometri pe oră.

Într-un alt test hipersonic efectuat recent cu succes, Agenţia militară pentru proiecte avansate de cercetare (DARPA) a demonstrat funcţionarea propriului program operaţional.

Statele Unite depun eforturi pentru dezvoltarea de rachete hipersonice avansate, pe fondul preocupărilor privind progresele înregistrate de naţiuni rivale precum Rusia şi China.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole