Antena 3 CNN International News SUA, eșec în cursa cu Rusia și China pentru rachete hipersonice. Un dispozitiv critic s-a defectat

SUA, eșec în cursa cu Rusia și China pentru rachete hipersonice. Un dispozitiv critic s-a defectat

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 10:49 22 Oct 2021 Modificat la 10:51 22 Oct 2021

Componenta care s-a defectat este așa-numitul booster stack, propulsorul reactiv al cărui rol este să accelereze racheta la viteze hipersonice, adaugă sursa citată.

Eșecul a fost confirmat joi de Pentagon. 

Oficialii militari au demarat o analiză a testului, pentru a stabili de ce propulsorul s-a defectat.

"Experimentele și testele, fie că sunt reușite sau nu, reprezintă coloana vertebrală a procesului de dezvoltare a tehnologiilor extrem de complexe și de critice, la viteze colosale", a comentat Tim Gorman, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Departamentul american al Apărării a făcut din dezvoltarea armelor hipersonice una dintre prioritățile sale de vârf, mai ales în contextul în care China și Rusia lucrează, la rândul lor, la dezvoltarea unor arme bazate pe această tehnologie.

CNN notează că eșecul de joi al SUA vine după un altul, consemnat în aprilie, anul curent.

Eșecul din aprilie: racheta hipersonică nu s-a desprins de avion

Un proiectil  ARRW ( Air-launched Rapid Response Weapon, Armă de reacție rapidă, lansată din aer, n.r.) tip AGM-183A ar fi trebuit să fie lansat dintr-un bombardier B-52 însă racheta nu s-a desprins de aparatul de zbor.

Noul incident este cu atât mai supărător cu cât China a anunțat recent că a testat cu succes un vehicul planor hipersonic, capabil să transporte încărcături nucleare.

Financial Times, care a publicat știrea, a menționat că vehiculul hipersonic chinez a fost lansat de pe un sistem de bombardare orbita. Beijingul a negat informația, susținând că a realizat "un experiment spațial de rutină".

Vehiculele hipersonice ating viteze de 5 Mach (de cinci ori viteza sunetului, n.r.) sau mai mari și sunt dificil de detectat, reprezentând o provocare pentru sistemele defensive anti-rachetă.

Aceste dispozitive pot zbura pe traiectorii mult mai joase decât traiectoriile înalte, pe arc de parabolă, ale rachetelor balistice clasice, care sunt ușor de detectat.

De asemenea, vehiculele hipersonice au capabilități de manevră și de evitare a sistemelor defensive, precizează CNN.

Rusia, anunț oficial privind testul încheiat cu succes al unei rachete hipersonice

În urmă cu două săptămâni, Rusia a anunțat că a testat cu succes o rachetă hipersonică Zirkon, lansată de pe submarin. Astă vară, militarii ruși au anunțat că același tip de proiectil a fost lansat de pe o navă de luptă.

În fața aparentelor succese repurtate în domeniu de Moscova și Beijing, Pentagonul insistă că se află "în grafic" pentru livrarea armelor hipersonice în prima parte a decadei actuale.

Foto principală: Test cu rachetă hipersonică dezvoltată de compania americană Raytheon. Dispozitivul este proiectat să atingă o viteză de peste 6.000 de kilometri pe oră

Foto interior: Test naval cu racheta hipersonică rusească Zirkon

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole