O declarație în acest sens a fost făcută de un oficial american de rang înalt, după atacul israelian în Iran de vineri dimineață, relatează CNN.
Atacul statului evreu a avut loc la doar câteva ore după ce ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, a declarat într-un interviu pentru CNN că, dacă Israelul întreprinde vreo acțiune militară împotriva republicii islamice, replica Teheranului va fi "imediată și la un nivel maxim".
Înainte de atac, SUA se așteptau ca Israelul să nu lovească instalațiile civile sau nucleare din Iran.
CNN a relatat anterior că Israelul a transmis SUA că acțiunea de vineri va fi "limitată".
"Țintele (alese de Israel în Iran) nu au fost specificate Statelor Unite în termeni preciși, dar locațiile nucleare și civile nu se aflau, în mod clar, în categoria vizată", a spus un al doilea oficial american.
Până în prezent, informațiile arată că Israelul a lovit o bază iraniană din provincia Isfahan, unde se află o facilitate de procesare a minereului de uraniu.
Presa iraniană de stat a relatat că toate instalațiile din zonă sunt securizate, inclusiv instalațiile nucleare importante, a remarcat editorul CNN, Nic Robertson.
"Impresia generală transmisă de guvernul iranian și de alte instituții de presă din Iran este că orice incidente au avut loc, acestea nu au deteriorat în mod semnificativ facilități importante în Isfahan", a spus jurnalistul.
Un militar iranian spune versiunea sa în legătură cu exploziile din Isfahan
O explozie puternică semnalată vineri în apropiere de orașul iranian Isfahan a fost cauzată de "tiruri ale apărării antiaeriene asupra unui obiect suspect".
Declarația aparține unui comandant militar iranian de rang înalt, citat de agenția Tasnim, aliniată regimului de la Teheran.
În urma atacului, nu au existat "pagube sau incidente", a susținut oficialul militar iranian.
La rândul său, agenția semioficială iraniană FARS a relatat că au fost auzite, vineri dimineața, trei explozii în apropierea bazei militare provincia Isfahan, unde se află avioane de luptă.
Până vineri dimineața la ora 9 (ora României), Israelul nu făcuse încă niciun comentariu în legătură cu atacurile din Iran, care au fost, pe de altă parte, confirmate de SUA ca fiind efectuate de statul evreu.
Presa de la Teheran arată imagini "liniștitoare" din zona atacată de Israel
Apărarea antiaeriană a interceptat trei drone în urma atacului israelian de vineri dimineața, în apropierea unei baze militare din provincia Isfahan, a declarat un oficial iranian, conform CNN.
Presa iraniană a difuzat imagini care înfățișează localnici plimbându-se în apropierea unor repere cunoscute din orașul Isfahan, precum piața Naqsh-e Jahan, dar și de-a lungul râului Zayandeh Rud.
În oraș, traficul de vineri dimineață se desfășura normal, potrivit postului de știri semioficial ISNA.
Agenția Tasnim a relatat, la rândul său, că aeroportul din Isfahan funcționa în mod uzual, după ce anterior s-a raportat că aeroporturile iraniene au fost închise în întreaga țară, ca urmare a atacului israelian.
Apărarea antiaeriană a fost activată și în orașul Tabriz, din nord-vestul Iranului, însă imaginile difuzate ulterior de televiziuni au arătat un trafic normal și oameni în parcuri și pe străzi.