Antena 3 CNN Externe SUA impun noi sancțiuni Rusiei și citează interferențele Moscovei în Republica Moldova. Șefii RT, implicați în înarmarea trupelor ruse

SUA impun noi sancțiuni Rusiei și citează interferențele Moscovei în Republica Moldova. Șefii RT, implicați în înarmarea trupelor ruse

A.I.
1 minut de citit Publicat la 21:35 13 Sep 2024 Modificat la 22:43 13 Sep 2024

SUA au anunțat, vineri, impunerea de noi sancțiuni la adresa unor entități și persoane din Rusia, ca urmare a tentativelor atribuite Moscovei, "de subminare și polarizare" a societăților libere și deschise, relatează presa internațională.

"Impunem, astăzi, sancțiuni împotriva a trei entități și două persoane pentru operațiuni secrete de influență globală ale Rusiei, inclusiv pentru interferența în democrația din Republica Moldova și în viitoarele alegeri din această țară alegeri", a spus secretarul de stat american Antony Blinken.

"Acțiunile pe care le expunem astăzi și cele pe care le-am expus săptămâna trecută nu includ, nici pe departe, întreaga amploare a eforturilor Rusiei de a submina democrațiile. Folosirea, de către Rusia, a dezinformării pentru a submina și polariza societățile libere și deschise se extinde în fiecare parte a lumii.

Ca răspuns, astăzi, Statele Unite, Regatul Unit și Canada lansează o campanie diplomatică în comun pentru a mobiliza aliații și partenerii din întreaga lume să ni se alăture în abordarea amenințării reprezentate de RT și de alte mecanisme de dezinformare și influență secretă ale Rusiei", a detaliat secretarul de stat american.

Blinken spune că șefii RT administrează o strângere de fonduri pentru armamentul trupelor ruse care luptă în Ucraina

RT, cunoscut în trecut drept Russia Today, este o rețea de televiziune finanțată și controlată de statul rus, destinată publicului din afara Federației Ruse și considerată în Occident drept un mijloc de propagandă și de răspândire a dezinformării în sprijinul Moscovei.

După invazia rusă în Ucraina, UE a interzis operarea rețelelor RT și Sputnik și a sucursalelor acestora în țările membre ale blocului.

"Unul dintre proiectele (rusești) este un amplu program online de crowdfunding (strângere de fonduri de la publicul larg, n.r.) în Rusia, care operează în cadrul RT și prin intermediul canalelor de social media, pentru a oferi sprijin și echipamente militare unităților militare ruse din Ucraina.

Acestea includ puști de lunetist, amortizoare, veste antiglonț, echipamente de vedere pe timp de noapte, drone, echipamente radio și  generatoare de electricitate.

În timp ce campania de crowdfunding este la vedere, acest program este administrat în mod ascuns de liderii RT", a afirmat secretarul de stat american.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole