Antena 3 CNN International News Armata SUA a ridicat două aparate F-22 pentru a intercepta o aeronavă rusă lângă Alaska

Armata SUA a ridicat două aparate F-22 pentru a intercepta o aeronavă rusă lângă Alaska

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 17:03 10 Aug 2022 Modificat la 17:03 10 Aug 2022

Incidentul a avut loc luni iar aparatul a fost semnalat în două ocazii, relatează CNN, care citează Comandamentul Apărării Aerospațiale din American de Nord (NORAD).

Este vorba despre un aparat rus de supraveghere. La a doua semnalare a intrusului, care a avut loc luni noaptea, NORAD a trimis aparate de vânătoare F-22 pentru a-l intercepta.

"Aparatul rus a rămas în spațiul aerian internațional, fără a pătrunde în spațiul aerian național al SUA sau al Canadei", a indicat NORAD  într-un comunicat.

Un oficial american din domeniul Apărării a precizat pentru CNN că aparatul rus nu a acționat riscant sau neprofesionist și nici nu a intrat în Zona Economică Exclusivă a statului Alaska.

Într-o altă zonă a lumii, între Taiwan și China, Beijingul și-a făcut un obicei din a trimite aviația militară spre Taiwan, în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene (ADIZ), în acțiuni de intimidare a guvernului de la Taipei.

ADIZ se extinde dincolo de spațiul aerian național și reprezintă zona în care un stat încearcă să identifice, să localizeze și să controleze orice aeronavă, în interesul securității naționale a statului respectiv.

Foto: Aparat american F-22 interceptând un bombardier rus în apropiere de Alaska, într-un incident produs în luna mai 2022
 

Etichete: F-22 NORAD Alaska
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole