Antena 3 CNN International News SUA şi China reiau legăturile militare iar Xi Jinping rămâne "un dictator" | Anunțurile făcute de președintele SUA, Joe Biden, după întâlnirea cu omologul chinez

SUA şi China reiau legăturile militare iar Xi Jinping rămâne "un dictator" | Anunțurile făcute de președintele SUA, Joe Biden, după întâlnirea cu omologul chinez

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 07:46 16 Noi 2023 Modificat la 07:46 16 Noi 2023

Anunțul a fost făcut de Joe Biden după întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, la San Francisco cu președintele chinez Xi Jinping.

Legăturile militare între cele două state au fost întrerupte de Beijing, după vizita făcută anul trecut de șefa de atunci a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în Taiwan, o democrație insulară susținută de SUA, dar revendicată de China.

De asemenea, relațiile dintre cele două super-puteri economice și nucleare s-au deteriorat și mai mult după scandalul balonului chinez de spionaj, doborât de Statele Unite deasupra teritoriului lor la începutul anului curent.

Miercuri, cei doi lideri au discutat mai bine de 4 ore, în încercarea de a dezamorsa tensiunile acumulate în ultimul an.

Citește și: "Se dorește evitarea unui nou conflict global!" Coresponent CNN, despre culisele întâlnirii dintre Joe Biden și Xi Jinping, de la San Francisco

"Cred că acestea sunt unele dintre cele mai constructive și productive discuții pe care le-am avut. Am făcut progrese importante. Reluăm contactele militare, contactele directe. După cum știți mulți dintre voi, ele au fost întrerupte și acest lucru a fost foarte îngrijorător. Așa se întâmplă accidentele, neînțelegerile. Așa că am revenit la comunicări directe, deschise, clare. O eroare de calcul vitală, de ambele părți, poate cauza probleme reale cu o țară precum China.

(...) Ne vom reuni experții pentru a discuta problemele de risc și siguranță asociate cu inteligența artificială (...)

Statele Unite vor continua să concureze viguros cu Republica Populară Chineză, dar vor gestiona această competiție în mod responsabil, astfel încât să nu se ajungă la un conflict sau la o confruntare accidentală", a spus Biden într-o declarație de presă după dialogul cu președintele chinez.

"Președintele Xi și cu mine am avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la o serie de probleme regionale și globale, inclusiv refuzul Rusiei de a opri războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei și conflictul din Gaza. Și, așa cum fac întotdeauna, am adus în discuție domeniile în care Statele Unite au preocupări cu privire la acțiunile Republica Populară Chineză, inclusiv cele legate de detenție, interdicția de ieșire a cetățenilor americani, drepturile omului și activitățile coercitive din Marea Chinei de Sud", a adăugat el.

După declarația de presă, o jurnalistă l-a întrebat pe președintele american dacă îl mai consideră "dictator" pe Xi Jinping, făcând referire la un episod care a stârnit furia Beijingului în trecutul recent.

"El este un dictator, în sensul în care conduce o țară comunistă, care se bazează pe o formă de guvernare total diferită de a noastră", a fost răspunsul lui Biden.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole