Antena 3 CNN Externe Statele Unite cer Israelului să asigure securitatea jurnaliştilor

Statele Unite cer Israelului să asigure securitatea jurnaliştilor

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:52 16 Mai 2021 Modificat la 11:52 16 Mai 2021

SUA cer Israelului să aibă în vedere protecția deplină a jurnaliștilor. Casa Albă semnalează că acest aspect este unul de o importanță deosebită.

Purtătorul de cuvânt al Executivului american a comunicat astăzi, pe Twitter, că independența presei este extrem de însemnată.

„Le-am spus direct israelienilor că garantarea securităţii jurnaliştilor şi a media independente este o responsabilitate de o importanţă capitală”, a scris pe Twitter Jen Psaki, purtătorul de cuvânt sus-amintit.

Poziția Statelor Unite ale Americii vine în contextul în care agenția internațională de știri AP s-a declarat „şocată şi oripilată” de atacul forțelor militare israeliene, care știau că în turnul pe care l-au atacat în Gaza se află sediile AP și a postului de televiziune Al-Jazeera.

„Ei cunoşteau de mult timp amplasamentul biroului nostru şi ştiau că acolo se află jurnalişti. Am fost avertizaţi că imobilul va fi lovit”, a adăugat el.

Şi Al-Jazeera a denunţat o "crimă" şi o tentativă de a "reduce media la tăcere" de către armata israeliană, potrivit Reuters.

Washingtonul a trimis un emisar în Israel şi în teritoriile palestiniene pentru a cere încă o dată o “dezescaladare”.

Înaltul responsabil al Departamentului de Stat american însărcinat cu probleme israeliene şi palestinene, Hady Amr, urmează să se întâlnească cu lideri israelieni la Ierusalim duminică şi se va deplasa în Cisiordania pentru convorbiri cu responsabili palestinieni.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole