Statele Unite vor da un ajutor de 500 de milioane de dolari Filipinelor, a anunţat secretarul de stat american Antony Blinken, care se află la Manila pentru a reafirma sprijinul SUA în contextul ascensiunii Chinei în regiune, notează AFP, potrivit agerpres.ro.
„Am alocat acum un ajutor suplimentar de 500 de milioane de dolari Filipinelor pentru a ne consolida colaborarea în materie de securitate”, a spus Blinken, într-o conferinţă de presă.
Acest pachet de asistenţă, menit să modernizeze forţele armate şi garda de coastă filipineză, nu apare decât o dată într-o generaţie, a adăugat demnitarul american.
Suma face parte dintr-un ajutor de două miliarde de dolari votat în aprilie de Camera Reprezentanţilor americană pentru teritoriile regiunii.
În timpul acestei vizite, Antony Blinken şi secretarul american al apărării Lloyd Austin s-au întâlnit marţi cu preşedintele filipinez Ferdinand Marcos, care se opune ferm activităţilor chineze din Marea Chinei de Sud.
Marcos s-a declarat „foarte bucuros” de dialogul existent între SUA şi Filipine.
„Suntem cu adevărat recunoscători pentru acest parteneriat”, a afirmat, la rândul său, secretarul de stat al SUA.
Blinken şi Austin au avut apoi discuţii cu omologii lor filipinezi, Enrique Manalo şi Gilberto Teodoro, în cadrul formatului „2+2”, în scopul consolidării relaţiilor între Washington şi Manila în domeniul apărării.
Este prima dată când acest dialog are loc în Filipine.
Vizita lui Antony Blinken şi Lloyd Austin la Manila urmează celei din aprilie a preşedintelui filipinez la Washington. Cu acea ocazie a avut loc primul summit tripartit SUA-Japonia-Filipine.
În ultimele luni s-au multiplicat incidentele între China şi Filipine, în special în jurul atolului Second Thomas. Acolo se află soldaţi filipinezi pe o navă militară care a fost eşuată voluntar de Manila în 1999 pentru a afirma pretenţiile sale de suveranitate.
În pofida tensiunilor, Beijingul şi Manila au purtat în această lună discuţii şi au încheiat un „aranjament provizoriu” pentru reaprovizionarea trupelor filipineze de pe acest atol. SUA le-au cerut celor două părţi să-şi respecte angajamentele.
China revendică o mare parte a Mării Chinei de Sud, însă alte ţări riverane (Filipine, Vietnam, Brunei, Malayezia) au de asemenea pretenţii.
Această confruntare China-Filipine alimentează temerile privind un potenţial conflict ce ar putea antrena intervenţia Washingtonului, legat de Filipine printr-un tratat de apărare reciprocă încă din anii '50.