Antena 3 CNN International News SUA acuză Rusia de încălcarea unui acord privind armele nucleare

SUA acuză Rusia de încălcarea unui acord privind armele nucleare

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:36 31 Ian 2023 Modificat la 20:40 31 Ian 2023

Concret, Rusia refuză să permită inspecțiile la instalațiile sale nucleare, a declarat, marți, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, citat de CNN.

"Rusia nu își respectă obligația prevăzută de Noul Tratat START, de a facilita activitățile de inspecție pe teritoriul său. Refuzul Rusiei împiedică Statele Unite să își exercite drepturile esențiale în baza tratatului și amenință viabilitatea controlului armelor nucleare între cele două state", a spus oficialul citat.

"De asemenea, Rusia nu și-a respectat obligația din Noul Tratat START, de a convoca o sesiune a Comisiei Consultative Bilaterale, în conformitate cu termenul prevăzut în document", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Trei scenarii pentru viitorul Rusiei în războiul din Ucraina. În două dintre ele Vladimir Putin dispare de la Kremlin

CNN notează că acuzațiile Washingtonului vor accentua, probabil, tensiunile între cele două țări, în contextul în care Moscova își continuă ofensiva în Ucraina.

Pe parcursul conflictului, de la a cărui declanșare se împlinește un an în 24 februarie, Moscova și-a intensificat retorica nucleară. 

În decembrie, președintele Vladimir Putin a avertizat despre "amenințarea în creștere" a războiului nuclear, iar mai recent, Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a amenințat că, dacă țara sa pierde războiul din Ucraina, s-ar putea declanșa un conflict atomic.

"Puterile nucleare nu pierd conflicte majore de care depinde soarta lor. Acest lucru ar trebui să fie evident pentru oricine, chiar și pentru politicienii occidentali care și-au păstrat o urmă de inteligență", a scris Medvedev într-o postare pe Telegram.

Etichete: START SUA Rusia nuclear
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole