Antena 3 CNN Actualitate Social Studiu: Românii sunt cei mai matinali și plini de energie din Europa

Studiu: Românii sunt cei mai matinali și plini de energie din Europa

<1 minut de citit Publicat la 11:59 25 Apr 2018 Modificat la 11:59 25 Apr 2018

Aproape jumătate dintre români (40%) spun că se simt plini de energie, imediat după ce s-au trezit, şi că vor să îşi înceapă deîndată activitatea, urmaţi de francezi, în timp ce nemţii sau cehii nu vor decât să de întoarcă în pat, arată un sondaj realizat de E.ON şi Kantar EMNID în mai multe ţări.

Românii îşi adjudecă lejer primul loc în clasamentul celor mai energici „matinali” europeni, locul doi fiind ocupat, la o distanţă considerabilă, de francezi, (29%).

În schimb, mai bine de jumătate dintre germani nu-şi doresc altceva decât să se întoarcă în pat şi să poată adormi la loc, dimineaţa. Mai mult de atât, o treime dintre ei nici nu vor să vorbească sau să li se vorbească în prima oră de la trezire.

Germania împreună cu Suedia (17 procente fiecare), cât şi Marea Britanie şi Republica Cehă (16 procente fiecare) sunt ultimele la capitolul “cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”, arată studiul.

 

Sursă: Mediafax
Etichete: studiu romani Europa
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole