Antena 3 CNN Externe Studentul american eliberat de Coreea de Nord are leziuni grave

Studentul american eliberat de Coreea de Nord are leziuni grave

1 minut de citit Publicat la 18:22 15 Iun 2017 Modificat la 18:22 15 Iun 2017

Tatăl studentului american repatriat în comă în Statele Unite după detenţia sa în Coreea de Nord a declarat joi că 'nu există nicio scuză' pentru modul în care Phenianul l-a tratat pe fiul său, Otto Warmbier, care suferă de 'leziuni neurologice grave', transmit France Presse şi DPA. 

Studentul în vârstă de 22 de ani "se află în stare stabilă, dar suferă de grave leziuni neurologice", a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului UC Health University din Cincinnati, Ohio, unde el primeşte îngrijiri medicale, într-o conferinţă de presă comună cu Fred Warmbier în acest oraş. 

"Sunt foarte mândru de Otto, fiul meu, care s-a aflat în mâinile unui regim paria în aceste ultime 18 luni, maltratat şi terorizat, şi care acum s-a întors la familie", a spus tatăl, care a purtat la conferinţă vesta pe care studentul a avut-o în timpul confesiunii sale spectaculare şi mediatizate de către Phenian. 

Tatăl tânărului a mai declarat presei că nu crede în versiunea regimului nord-coreean privind modul în care fiul său a intrat în comă după ce a fost condamnat într-un proces-spectacol în martie 2016. 

"Nu există niciun motiv pentru ca o naţiune civilizată să menţină secretă starea sa şi să îi refuze tratament medical pentru atât de mult timp", a spus Fred Warmbier. 

"Nu există nicio scuză pentru modul în care nord-coreeni l-au tratat pe fiul nostru şi nicio scuză pentru modul în care ei au tratat atâtea alte persoane. Le cer să îi elibereze şi pe ceilalţi americani ţinuţi închişi", a declarat el. 

Otto Warmbier se afla în vizită în Coreea de Nord la începutul anului trecut când ar fi încercat să fure un banner de propagandă din hotelul său şi a fost inculpat pentru acte ostile împotriva statului. 

El a fost condamnat la 15 ani de muncă forţată într-un lagăr după un proces de o oră în martie 2016. 

Tatăl tânărului a salutat acţiunile administraţiei preşedintelui Donald Trump pentru a obţine eliberarea fiului său, după ce administraţia Obama a sfătuit familia să nu aibă apariţii publice pentru a nu deranja regimul nord-coreean. 

"Ne-am bazat pe această premisă falsă că îl vor trata pe Otto corect şi îi vor da drumul", a spus el. 

Trump a sunat familia studentului noaptea trecută, a mai afirmat Fred Warmbier. 

Mama studentului, Cindy Warmbier, nu a asistat la conferinţa de presă. "Ea este alături de Otto în această dimineaţă, aşa cum a fost de la revenirea sa în Ohio", a explicat tatăl tânărului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole