Antena 3 CNN Actualitate Studenții mediciniști reacționează după amânarea examenului de rezidențiat

Studenții mediciniști reacționează după amânarea examenului de rezidențiat

2 minute de citit Publicat la 23:13 05 Oct 2019 Modificat la 23:13 05 Oct 2019

Studenții mediciniști îşi exprimă nemulţumirea faţă de amânarea datei examenului de rezidenţiat până pe 8 decembrie şi solicită un document oficial din partea Guvernului, prin care această dată să nu fie amânată din nou.

“Amânarea datei şi a publicării procedurii de înscriere, a locurilor şi posturilor de concurs afectează planurile tuturor absolvenţilor care se pregătesc intens pentru examenul necesar integrării lor în piaţa muncii din România. În situaţia actuală, aceştia vor rămâne pentru o perioadă îndelungată fără posibilitatea de a se angaja, cu insecuritatea planurilor făcute în perioada următoare şi cu o incertitudine din partea sistemului în care s-au hotărât să rămână şi să profeseze, mai ales în contextul în care toţi terţii angrenaţi caută soluţii pentru încurajarea personalului din sistemul de sănătate de a rămâne în ţară”, precizează un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, transmis sâmbătă Agerpres.

Studenţii susţin că există o nesiguranţă şi cu privire la data de 8 decembrie, anunţată de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

″În absenţa unui act oficial, acceptat şi asumat de instituţiile implicate, această situaţie este încă incertă şi nu există nicio garanţie că nu va suferi amânări suplimentare”, precizează ei, menţionând în acest sens declaraţiile prim-ministrului şi ale preşedintelui ţării.

“Reiterăm faptul că nu există niciun beneficiu real pentru studenţi din a face din acest examen subiectul unei dispute politice, aparent fără soluţionare. De asemenea, săptămâna următoare va avea loc votul pentru o moţiune de cenzură la adresa Guvernului. În urma votului moţiunii de cenzură, indiferent de rezultatul acesteia, va exista o perioadă de instabilitate politică, în care nu se va putea clarifica situaţia examenului de rezidenţiat”, au arătat studenţii la medicină în comunicat.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR) şi Federaţia Studenţilor în Medicină Dentară din România (FSMDR) solicită ferm prezentarea, până în ziua moţiunii de cenzură, a unui document oficial din partea Guvernului, acceptat şi asumat de toate instituţiile statului implicate, precum Administraţia Prezidenţială, Ministerele Educaţiei Naţionale şi Sănătăţii, Parlamentul României, Universităţile de Medicină şi Farmacie, Direcţiile de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor şi Colegiul Farmaciştilor, prin care data de 8 decembrie să devină o certitudine, care să nu poată suferi o amânare ulterioară, indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură, mai arată comunicatul citat.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri că examenul de rezidenţiat de anul acesta se amână pentru data de 8 decembrie. Examenul ar fi trebuit să aibă loc pe data de 17 noiembrie.

Sursa: Agerpres

Etichete: medicina
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole