Antena 3 CNN Actualitate Studenții cer consultare publică pe legile Justiției

Studenții cer consultare publică pe legile Justiției

1 minut de citit Publicat la 11:22 26 Aug 2017 Modificat la 11:22 26 Aug 2017

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Guvernului să iniţieze un proces de amplă consultare publică faţă de propunerile privind modificarea legilor Justiţiei formulate de ministrul Tudorel Toader şi să asigure întreaga societate că măsurile pe care le creionează vor consolida independenţa sistemului judiciar, vor urma principii, valori şi recomandări europene şi internaţionale ale statului de drept şi ale unui sistem eficient şi echitabil. 

"Considerăm că modul în care au fost aruncate în dezbatere publică aceste propuneri nu a urmat cel mai transparent parcurs. Orice modificare a unor legi extrem de importante în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar din România necesită o dezbatere amplă, argumentată, cu participarea tuturor actorilor interesaţi. De asemenea, considerăm alarmant de necalculat un anunţ referitor la o schimbare majoră a modului de admitere la Institutul Naţional de Magistratură, prin impunerea unui prag nejustificat şi nefundamentat în declaraţii, fără vreo minimă consultare cu studenţii şi organizaţiile studenţeşti ale studenţilor în Drept", declară Marius Deaconu, preşedintele ANOSR, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES. 

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR), structurile de reprezentare ale studenţilor, ale elevilor şi ale tinerilor la nivel naţional, urmăresc cu atenţie iniţiativele din sistemul judiciar care pot avea impact ridicat asupra întregii societăţi şi asupra evoluţiei României pe termen lung, se arată în comunicat. 

''Considerăm că propunerile ridicate în data de 23 august de ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, sunt direct incidente asupra bunului mers al sistemului şi necesită din această cauză o dezbatere mai largă, o mai mare transparenţă şi consensul acordat cu bună-credinţă al tuturor actorilor din sistem că sistemul judiciar trebuie să fie independent, imparţial şi orientat către respectarea valorilor statului de drept'', menţionează sursa citată. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole