Antena 3 CNN Actualitate Educație Studenții cer burse și în vacanța de vară

Studenții cer burse și în vacanța de vară

1 minut de citit Publicat la 20:28 07 Mar 2017 Modificat la 20:28 07 Mar 2017

Studentii cer parlamentarilor ca bursele de merit sau cele sociale sa fie oferite pe tot parcursul anului, inclusiv in vacanta de vara, noteaza Ziare.com.

Argumentul Aliantelor Studentesti este legat de faptul ca un an universitar este cat unul calendaristic, iar studentii au activitati si pe timpul verii.

"In conformitate cu art. 136, alin. (1), 'anul universitar incepe, de regula, in prima zi lucratoare a lunii octombrie, include doua semestre si se finalizeaza la 30 septembrie din anul calendaristic urmator'. Prin urmare, indiferent de structura pe care universitatile decid sa o implementeze, un an universitar echivaleaza practic cu un an calendaristic, conform legiuitorului, astfel fondul pentru burse si protectie sociala a studentilor sa se acorde pentru intreaga durata a unui an universitar (12 luni).

Avand in vedere faptul ca statutul de student este unul permanent in perioada anilor de studiu, fara intreruperi, cu drepturile si obligatiile subsecvente, consideram ca si fondul de burse trebuie sa fie constituit si alocat pentru intreaga perioada a anului universitar (12 luni) ", se arata in solicitarea Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

In acest context, ANOSR sustine faptul ca studentii ar trebui incurajati sa participe la activitati in afara cursurilor, pe toata durata anului calendaristic. In vacanta de vara, de exemplu, multi studenti participa la diverse activitati extracurriculare.

Etichete: studenti burse
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole