Studenta a fost adusă, de urgență, cu elicopterul, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Starea de sănătate a fetei era una foarte gravă și a ajuns la spitalul din Iași cu un elicopter SMURD, fiind transferată de la Suceava.
Medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași a fost coordonatorul intervenției, precizând că tânăra a ajuns pe masa de operație în stare gravă.
"Pacienta se afla în comă profundă, starea sa de sănătate fiind una foarte gravă.
După investigațiile făcute în Spitalul de Neurochirurgie am descoperit că tânăra aflată în comă de gradul III avea o tumoră la nivelul trunchiului cerebral, situată între creier și măduvă. În termeni medicali este vorba despre un chist neuro enteric, un chist tumoral de 4 cm, o tumoră extrem de rară", a precizat medicul, potrivit Bzi.ro.
Intervenția a durat trei ore
Dr. Lucian Eva a explicat că tânăra pacientă este stabilă, iar intervenția chirurgicală a durat trei ore.
"Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore și a fost un real succes, tânăra pacientă și-a revenit din comă, iar starea sa este stabilă.
Împreună cu echipa medicală am reușit să eliminăm complet tumora, lucru care a dus la o nouă șansă la viață pentru tânăra de 19 ani.
În Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi performanța este astăzi o normalitate. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența în salvarea de vieți omenești.
Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste, în primul rând, despre și pentru oameni. Unul dintre principiile majore promovate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este respectul față de ființa umană, din toate punctele de vedere", a mai explicat managerul Spitalu de Neurochirurgie din Iași.