Antena 3 CNN Actualitate STS: Peste 200.000 de persoane din etapa a II-a, programate pentru vaccinare

STS: Peste 200.000 de persoane din etapa a II-a, programate pentru vaccinare

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 11:57 17 Ian 2021 Modificat la 11:57 17 Ian 2021

S-au programat 115.954 adulți peste 65 ani, 46.806 persoane cu afecțiuni cronice și 46.510 angajați din domenii esențiale, transmite STS.

Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:

- individual direct în platformă - 104.655 de persoane
- prin intermediul medicilor – 13.343 de persoane
- telefonic, prin Call Center - 29.825 de persoane
- prin intermediul angajatorului - 61.447 de persoane din domenii esențiale.

Având în vedere că platforma de programare se actualizează conform datelor transmise de INSP, oamenii sunt sfătuiți să acceseze periodic aplicația pentru a verifica introducerea unor noi centre de vaccinare sau apariția locurilor disponibile pentru vaccinare.

Persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare:

1. Individual, direct în platformă
2. Prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum 9 persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar
3. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială.

Prin aceste trei metode, sistemul informatic interoghează baza de date a CNAS pentru validarea afecțiunii. Dacă persoana nu se regăsește în evidență, este necesară contactarea medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice și furnizarea datelor actualizate de identitate pentru înscriere sau înscriere/programare.

4. Prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice.

Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.

5. Telefonic, în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole