Antena 3 CNN Actualitate Structura anului școlar se modifică total. Va fi împărțit în cinci module, iar elevii nu vor mai da teze

Structura anului școlar se modifică total. Va fi împărțit în cinci module, iar elevii nu vor mai da teze

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:20 30 Mar 2022 Modificat la 14:11 30 Mar 2022

Surse din cadrul Ministerului Educației spun că, la acest moment, ministrul Educației și echipa sa își doresc cinci module de învățare. Aceste module ar urma să fie împărțite pe o perioadă cuprinsă între șase și opt săptămâni. 

De asemenea, anul școlar următor 2022-2023, ar urma să fie mai lung. Ar începe pe data 5 septembrie și se va încheia pe data de 16 iunie, ceea ce înseamnă că ar urma să aibă 36 de săptămâni și nu 34 așa cum ne-am obișnuit. 

Mai mult decât atât, tezele ar putea dispărea și ar fi înlocuite de cinci evaluări sumative. 

Cum ar urma să arate școala românească

Modul 1: 5 septembrie – 21 octombrie – modul

Vacanță toamnă: 24 - 28 octombrie

Modul 2: 31 octombrie – 21 decembrie

Vacanță iarnă: 22 decembrie – 6 ianuarie 2023

Modul 3: 9 ianuarie – 3 februarie

Vacanță intersemestrială: 6 februarie – 10 februarie

Modul 4: 13 februarie – 6 aprilie

Vacanță primăvară: 7 aprilie – 18 aprilie

Modul 5: 19 aprilie – 16 iunie – modul

Vacanță de vară: 17 iunie – 4 septembrie

”Noutatea este că, teoretic, practic nu ni s-a spus acest lucru, dar pe cale de consecință asta rezultă, nu vom mai avea teze și nici semestre. Având în vedere că sunt cinci module nu avem cum să avem cinci teze, pentru că ar fi foarte, foarte mult, de aceea o parte din discuția pe trimestre a căzut, pentru că ar fi însemnat să avem 3 teze încercând să echilibrăm modulele de învățare. Astfel s-a renunțat la ideea de trimestre”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

Ce spune Sorin Cîmpeanu

“Anul școlar să înceapă pe data de 5 septembrie, prima zi de luni a lunii septembrie, și să se încheie pe 16 iunie. Să avem un număr de cinci vacanțe.

În primul rând o vacanță la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii. În octombrie pentru toți elevii, subliniez, pentru că cei din învățământ primar și grădinița aveau, cei din gimnaziu și liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toți elevii și preșcolarii să aibă această vacanță la final de luna octombrie.

A doua vacanță să fie de sărbătorile de iarnă și să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie și să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanță de iarnă.

A treia vacanță să fie în luna februarie, o săptămână.

A patra vacanță să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanță de aproape două săptămâni, care să includă și sărbătorile pascale ortodoxe și pe cele catolice. Și, de asemenea, să avem și o vacanță de vară care ar putea să înceapă pe data de 17 iunie și să se termine pe data de 4 septembrie.

Acestea sunt cele cinci vacanțe, deci asta ar trebui să rămână un lucru clar, vedem dacă vor fi trimestre sau semestre”, spunea ministrul Sorin Cîmpeanu pe 27 februarie, potrivit EduPedu

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole