Antena 3 CNN Actualitate Social Procurorii anchetează moartea cumplită a unei jurnaliste de la Pro TV

Procurorii anchetează moartea cumplită a unei jurnaliste de la Pro TV

1 minut de citit Publicat la 17:27 25 Apr 2017 Modificat la 17:27 25 Apr 2017

La doar 35 de ani, Oana Dicu își pierdea viața într-un cumplit accident pe podul din dreptul unui cunoscut centrul comercial Băneasa.

Tânăra a murit fără nicio vină, lângă fetița ei, după ce un șofer teribilist care circula cu viteză excesivă a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, în plin, în mașina condusă de Oana Dicu. Scaunul auto special pentru copil a salvat viața fetiței acesteia. Pentru fosta jurnalistă sfârșitul a fost însă de o brutalitate înfiorătoare. A murit strivită în autoturismul făcut zob.

La aproape un an de atunci, autoritățile nu au făcut nimic. Nu a fost făcută nicio audiere, nicio expertiză tehnică, nu s-a făcut nicio adresă din partea anchetatorilor, după cum a susținut în emisiunea „Ediție Specială” avocatul familiei. „Ni s-a invocat că nu a fost depus raportul necropsiei de la INML”.

Intrată prin telefon, ministrul de Interne Carmen Dan a declarat: „Orice explicație nu va fi suficientă pentru familie. Am vorbit cu șeful poliției căreia i-am cerut să facă o evaluare. Lucrurile nu se întâmplă cu celeritatea pe care ne-o dorim, vorbim de un dosar penal, poliția și parchetul lucrează în caz. Eu nu am toate datele, nu am această competență”.

Oana Stancu a primit și o informație de ultimă oră. Surse din anchetă susțin că drumul DN1 până la Otopeni este de interes strategic de la Summitul NATO și se află sub paza SPP, sistemul video aparținând instituției. Administratorul sistemului ar fi comunicat că nu are ce imagini să pună la dispoziția anchetatorilor pentru că nu au mers camerele de supraveghere. Totodată, jurnalista Ana Roman susține că Parchetul General a anunțat că s-a sesizat în acest caz.

Etichete: Editie Speciala
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole