Antena 3 CNN Actualitate Locale Cum arată străzile din Constanța. Este haos în trafic, în drum către Mamaia

Cum arată străzile din Constanța. Este haos în trafic, în drum către Mamaia

Alexandra Ghețea
1 minut de citit Publicat la 11:27 03 Aug 2022 Modificat la 11:35 03 Aug 2022

Deşi se vrea a fi cel mai mare oraș turistic de la malul mării, Constanța arată acum ca după bombardamente.

Ne referim aici la marile bulevarde, unele dintre ele care duc chiar spre stațiunea Mamaia .

Oamenii se chinuie să traverseze strada prin adevărate cratere, acolo unde zona nu este total îngrădită.

Primarul spune că sunt lucrări în desfășurare, se înlocuiesc țevile şi doar așa orașul va ajunge să arate bine.

Cert este că situația este veche şi deranjantă, extinsă în mare parte din oraş.

"Este o lucrare mai amplă de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpuşneanu. Se investeşte astfel încât să se circule mai bine cu transportul public, să existe piste de biciclete, dar şi pentru circulaţia pietonală. Ceea ce vă aratăm este drumul către staţiunea Mamaia. Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu se termină exact unde începe staţiunea Mamaia, iar până acolo se întind lucrările. Ba mai mult, ele continuă şi în cealaltă direcţie a oraşului, spre nemulţumirea locuitorilor din zonă, dar şi a turiştilor care vor să ajungă la mare. Se lucrează în momentul de faţă, am văzut şi echipe de muncitori, mai ales în intersecţiile aglomerate, însă oamenii sunt nemulţumiţi. Spun că toate aceste lucrări au creat un haos în trafic. la orele de vârf se crează ambuteiaje şi se stă foarte mult în trafic pentru a trece de interesecţii, astfel încât oamenii să ajungă unde trebuie. Mai mult decât atât şi pietonii s-au plâns de faptul că nu prea mai au pe unde să traverseze strada (...) Locuitorii din zonă ştiu că la finalul acestui proiect, vor rămâne şi fără locurile de parce de pe bulevard şi nu ştiu unde vor mai putea să îşi lase maşinile", a prezentat Alexandra Gheţea, corespondent Antena 3.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole