Antena 3 CNN Actualitate Stratagema prin care Paul Lambrino vrea să evite extrădarea în România. Avocat: "A declarat război corupției!"

Stratagema prin care Paul Lambrino vrea să evite extrădarea în România. Avocat: "A declarat război corupției!"

Ana Ciuvică
1 minut de citit Publicat la 13:29 30 Apr 2024 Modificat la 13:29 30 Apr 2024

Potrivit Antena 3 CNN, avocatul lui Lambrino a spus că acesta din urmă "nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă în tentativa sa de a dezvălui corupția" din țara noastră.

Fugarul, cunoscut și drept "Paul de România", ar fi colaborat cu polițiștii din Malta, potrivit apărătorului său.

"Avocatul care îl reprezintă pe Lambrino în procesul de extrădare în România spune că acesta a cooperat complet cu autoritățile din Malta.

Lambrino s-a declarat nevinovat.

El a invocat drept argument o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost achitat fostul său avocat, Robert Roșu, condamnat inițial și încarcerat timp de un an în același dosar, Ferma Băneasa.

Actualul apărător al lui 'Paul de România' susține că o eventuală extrădare a clientului său în țara noastră ar echivala cu o condamnare la moarte, ținând cont de sănătatea lui Lambrino și de condițiile din închisorile autohtone.

Avocatul a amintit, în context, că mai multe țări europene, între care Grecia și Franța, au refuzat extrădarea infractorilor condamnați, cu cetățenie română, refugiați acolo.

De asemenea, acest avocat a susținut că o eventuală extrădare a clientului său ar fi, de fapt, o răzbunare a Casei Regale a României, care a refuzat să-l recunoască drept membru pe Paul Lambrino", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Ana Ciuvică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole