Antena 3 CNN Actualitate "Stimulatoarele cardiace de la cadavre pot pune în pericol viaţa bolnavilor" | Dr. Vladimir Beliş, fost şef IML, trage un semnal de alarmă

"Stimulatoarele cardiace de la cadavre pot pune în pericol viaţa bolnavilor" | Dr. Vladimir Beliş, fost şef IML, trage un semnal de alarmă

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:31 18 Feb 2023 Modificat la 14:31 18 Feb 2023

"Din punct de vedere penal, se poate vorbi de punerea în primejdie a vieţii.

E greu de spus dacă poate fi tentativă de omor, pentru că, teoretic, doctorul nu a avut intenţia să-l omoare pe pacient.

Ele se numesc stimulatoare cardiace, nu stenturi, cum am mai auzit. Ele se pun sub piele sau sub muşchiul pectoral şi funcţionează cu baterie. Bateria are un timp de funcţionare limitat.

Nu e normal să se folosească un aparat vechi (referire la cel prelevat de la cadavre - n.r.), când un bolnav vine la medic tocmai pentru a-i fi pus un stimulator nou care să funcţioneze cel puţin câţiva ani.

Citeşte şi: Medic din Iași, reținut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre şi implantate bolnavilor

Nu e normal să se folosească un aparat vechi, mai ales că CNAS decontează", a explicat dr. Vladimir Beliş, fost director IML, sâmbătă, la Antena 3 CNN.


 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole