Actorul Steven Seagal, vedetă a filmelor cu arte marțiale, în special cu aikido, a obținut cetățenia sârbă, a anunțat luni televiziunea de stat din această țară (RTS), citată de
Agerpres.
Steven Seagal, 63 de ani, s-a aflat în decembrie 2015 de două ori la Belgrad și a fost primit de către președintele Tomislav Nikolic și de către premierul Aleksandar Vucic.
Cu aceste ocazii, actorul a declarat că va "face tot posibilul pentru a promova Serbia" în lume și și-a exprimat dorința de a înființa o școală de aikido în capitala Serbiei.
Steven Seagal, care este, de asemenea, și un cântăreț și un chitarist pasionat de muzică, în special de blues, a urcat pe scenă, la Belgrad, în noaptea de Anul Nou, pentru un concert în aer liber organizat în centrul orașului.