Bannon a primit patru luni în spatele gratiilor și o amendă de 6.500 de dolari, ca urmare a refuzului său de a se prezenta în fața unei Comisii a Congresului american.
El poate face apel în termen de 14 zile.
Judecătorul Carl Nichols a decis că Bannon va rămâne în libertate în perioada judecării apelului.
CNN notează că fostul consilier al fostului președinte american a purtat o ținută lejeră, neconvențională, în locul costumului uzual în cazul înfățișărilor la tribunal.
El a zâmbit când judecătorul a anunțat că nu va trebui să meargă la închisoare în perioada apelului.
Bannon, care a ales să nu vorbească în timpul ședinței de vineri, i-a mulțumit la final avocatului său, David Schoen.
CNN mai amintește că sentința pronunțată vineri vine după ce fostul consilier a fost găsit vinovat astă vară pentru două infracțiuni de sfidare a Congresului: mai întâi, pentru refuzul său de a depune mărturie în fața Comisiei constituită de Camera Reprezentanților pentru investigarea asaltului efectuat de adepții lui Trump asupra legislativului american în data de 6 ianuarie 2021, apoi, pentru faptul că nu a predat documentele cerute de comisia respectivă.
Cine este Steve Bannon
Bannon, în vârstă de 68 de ani, a fost strategul-șef al Casei Albe în primele șapte luni ale mandatului lui Donald Trump.
A servit în Marina militară a Statelor Unite, a lucrat în domeniul investițiilor financiare iar în anii 2000 a co-fondat Breitbart News, un website de extremă dreapta.
A făcut parte din Consiliul de Administrație al companiei "Cambridge Analytica", închisă în urma scandalului colectării datelor de la utilizatorii platformei Facebook.
În 2016, Bannon a devenit directorul executiv al campaniei prezidențiale a lui Trump.
După ce a părăsit postul de la Casa Albă, el a revenit la Breitbart, de unde avea să plece, de asemenea, să plece.
În cartea sa "Fire and Fury" ("Foc și pară", n.r.), Bannon a descris-o pe fiica lui Trump, Ivanka Trump, ca fiind "proastă ca o cărămidă" ("dumb as a brick" în original, n.r.).
Steve Bannon, grațiat de Trump în ultima zi la Casa Albă
Cartea i-a atras criticile lui Trump, dar relațiile între cei doi nu s-au deteriorat complet: în data de 20 ianuarie 2021, în ultima sa zi ca președinte la Casa Albă, Donald Trump l-a grațiat pe Bannon, acuzat între timp de tentativă de fraudă și spălare de bani cu fondurile strânse în campania pentru construirea zidului de la granița cu Mexic.
Gestul de clemență al lui Trump l-a scutit pe Bannon de un proces federal dar nu și de unul pentru infracțiuni pedepsite de legea statală.
Astfel, în septembrie 2022, fostul consilier a fost pus sub acuzare într-un tribunal al statului New York pentru fraudă, spălare de bani și conspirație, infracțiuni având legătură cu campania "We Build The Wall" (Ridicăm Zidul).