Antena 3 CNN Actualitate Inedit O tânără, vedetă pe TikTok, a făcut 200.000 de dolari, după ce și-a vândut "aerele" la borcan

O tânără, vedetă pe TikTok, a făcut 200.000 de dolari, după ce și-a vândut "aerele" la borcan

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 22:33 10 Ian 2022 Modificat la 23:52 10 Ian 2022

Este posibil ca Stephanie Matto să fi căpătat cea mai profundă înțelegere a acestor cuvinte, pentru că această vlogger-iță care a ales să realizeze conținut pentru adulți susține că a strâns peste 200.000 de dolari din vânzarea propriilor vânturi la borcan, relatează publicația americană Rolling Stone.

Cazul este real, chiar dacă riscă să dea peste cap dispoziția persoanelor sensibile.

Cititorii care nu se îngrețoșează prea ușor pot lectura povestea, așa cum a fost documentată de revista din SUA, care a realizat și un interviu cu Matto.

Această tânără care provine din Cehia (foto) este cunoscută publicului american pentru prezența în reality-show-ul '90 day fiance' (90 de zile până la nuntă) al canalului TLC, unde a reprezentat în 2020 jumătatea primului cuplu unisex.

Sute de mii de urmăritori pe rețele sociale pentru "fata care trage vânturi"

Rolling Stone notează că Stephanie Matto a adunat sute de mii de urmăritori pe rețelele sociale, cărora le distribuie conținut din categoria "o zi din viața fetei care trage vânturi".

Între materialele distribuite se numără videoclipuri în care este prezentată dieta propice activității lucrative, bazată pe concentrate lichide de proteine, așa-numitele shake-uri, și feluri de mâncare bazate pe varză.

Potrivit Rolling Stone, Matto primește zeci de solicitări de conținut personalizat pe zi, cerințele fiind printre cele mai variate: de la fotografii cu omușorul ei, până la fiole cu fecale.

Cu toate acestea, tânăra spune că a fost șocată să afle cât de mare s-a dovedit cererea pentru flatulațiile sale conservate la borcan.

La fel de surprinsă a fost să afle motivele pe care clienții le invocă pentru a achiziționa borcanele în valoare de 1.000 de dolari per vânt.

"Vântreprenoarea" Stephanie Matto: "Oamenilor le place să arunce banii în vânt. Să fie jecmăniți" 

"Oamenilor le place să cheltuie sume exorbitante și să fie - n-aș vrea să folosesc cuvântul - 'jecmăniți', dar pentru mulți bărbați este ca un mecanism de dominare financiară", susține ea.

Afacerea cu vânturi la borcan nu este, însă, lipsită de riscuri.

De Crăciun, Matto a ajuns la Urgență după simptome similare unui atac de cord, pe care medicii le-au identificat, în cele din urmă, în mod corect ca fiind dureri provocate de gazele acumulate pe seama dietei specifice. 

Pățania a ajuns în presă și a suscitat întrebări legate de viitorul afacerii sale puternic mirositoare.

Pe aripile vântului acestui supliment de publicitate, tânăra antreprenoare, care se descrie drept o "vântreprenoare", a lansat o nouă linie de produse: borcanele cu vânturi NTF.

Ultima găselniță a afacerii deschise de Stephanie Matto: borcane cu vânturi NFT

Acestea se vând în criptomoneda ETHEREUM (ETH) și costă, fiecare, ceva mai puțin de echivalentul a 200 de dolari.

După cum se știe, NFT sau jetonul non-fungibil este o înregistrare într-un registru virtual (blockchain), căreia îi corespunde un fișier în care este consemnată o anumită activitate. În cazul de față, înmagazinarea gazelor intestinale la borcan.

Rămâne de văzut care va fi viitorul borcanelor NFT, pe fondul diminuării producției de vânturi la borcane fizice, ca efect al incidentului de Crăciun.

Întrebată de Rolling Stones cum de a ajuns să comercializeze acest tip de produs, Stephanie Matto a declarat:

"De ani de zile, primesc o mulțime de solicitări de la băieți care spun că vor doar să-mi inhaleze vânturile. Și mereu am crezut că este un fel de glumă.

Stephanie Matto: "A început ca o glumă. Mă gândeam la modalități de a face bani"

Însă într-o zi mă gândeam la diferite moduri de a câștiga bani și de a-mi crește veniturile cu platforma mea și am decis să încerc să vând borcane cu vânturi, în glumă.

Însă au început efectiv să se vândă. S-au transformat într-un bulgăre de zăpadă care care crește pe măsură ce se rostogolește.

Este doar una dintre multele cereri ciudate pe care le-am primit. Primesc solicitări ciudate în fiecare zi pe platforma mea.

Este un tip care mă plătește pentru a face videoclipuri cu mine în timp ce-mi strivesc fața. Deci există asta. Există un tip care are un fetiș cu uvulă, omușorul din gât. Mă plătește pentru poze cu uvula mea. Oamenii mi-au cerut chiloți, sutiene sau lenjerie, tăieturi de unghii de la picioare, tot felul de lucruri de genul ăsta.

Stephanie Matto: "Oamenilor le place ideea că primesc ceva doar de la mine și mă străduiesc să le ofer ceva special"

Dar vânturile sunt un mare fetiș online - există site-uri dedicate. Așa că am știut că era ceva.

Cred că există o mulțime de elemente diferite care determină cumpărarea unui borcan. Nu este doar mirosul. Oamenilor le place foarte mult noutatea.

Mulți dintre ei mi-au cerut să fac videoclipuri cu mine trăgând un vânt în borcan înainte să-l trimit. Le place ideea că primesc ceva care este doar de la mine, că mi-am făcut timp să le scriu o scrisoare, că includ o fotografie.

Las un sărut frumos pe fotografie pentru fiecare client. Sunt foarte mândră de rezultat și depun mult efort pentru ca totul să arate și să se simtă special pentru cei care îl comandă."

@stepankamatto ???? #MyBrawlSuper #SnowballFightAgainstHunger #JBLGreekOut ♬ original sound - phonographicmaterial
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole