Antena 3 CNN Actualitate Stephan Pelger a murit. Designerul român a fost găsit mort în Bucureşti

Stephan Pelger a murit. Designerul român a fost găsit mort în Bucureşti

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 14:47 08 Iun 2023 Modificat la 15:07 08 Iun 2023

Stephan Pelger a fost găsit fără viaţă, astăzi, în atelierul său din Bucureşti.

Poliţiştii şi medicii au fost chemaţi la faţa locului. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate împrejurările în care designerul şi-a pierdut viaţa.

"La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

[GAL layout="5"]

Într-un interviu publicat la începutul acestui an,Stephan Pelger a povestit că că de aproape cinci ani nu mai putea dormi nopțile și avea adesea și stări de depresie. Problemele ar fi început după ce Stephan Pelger a fost jefuit la Cannes. Totul s-a petrecut în 2018, iar la momentul respectiv creatorul vestimentar a povestit pe rețelele de socializare ce i s-a întâmplat.

Tot la începutul acestui an, într-o emisiune TV, creatorul de modă a explicat că a ieșit de la clinica de dezintoxicare în care s-a internat de bunăvoie. Suferea de insomnie cronică și lua 40 de pastile într-o singură zi.

Stephan Pelger a fost internat la psihiatrie pe când avea 10 ani, iar de-a lungul anilor a trecut prin mai multe centre de tratament.

"Sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. Apoi la 21 de ani La Viena, apoi la 34 de ani la München și acum, aici, lângă București. Depresia e o boală despre care noi nu vorbim. (…) Nimic nu și-a făcut efectul, medicina era foarte învechită. Remedierea ține toată viața, dar am pierdut controlul”, povestea Stephan Pelger într-un alt interviu.

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai cunoscuți creatori de modă din România. A îmbrăcat cele mai cunoscute vedete, actrițe și prezentatoare de televiziune din România. La vârsta de doar un an, el a fost înfiat.

Pasiunea pentru modă o are încă din copilărie, el a urmat Școala Populară de Artă, iar apoi a mers Institutul de Modă de la Viena.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole