Stela Popescu a murit. Mircea Diaconu şi-a exprimat regretul pentru decesul actriţei Stela Popescu, declarând, joi, pentru Agenţia de presă News.ro, că artista „a fost ca o flacără tot timpul”, cu un temperament de invidiat.
Stela Popescu a murit. Diaconu a precizat că o aprecia pe Stela Popescu, deşi nu au lucrat niciodată împreună, în film sau tetru, informează news.ro.
Stela Popescu a murit. „Nu am lucrat niciodată cu ea, nici la film, nici la teatru. Ea a fost pe tronsonul varieté şi nu ne-am intersectat. Dar, fireşte, suntem puţini, ne ştim între noi. Chiar nu îmi vine să cred, pur şi simplu! Cum s-a stins aşa, parcă dintr-odată, pentru că era de o vioiciune şi tot timpul temperamentul ei a fost absolut de invidiat şi hazul şi umorul ei. A fost ca o flacără tot timpul. Pur şi simplu chiar poţi să spui că s-a stins, dat fiind că aşa a trăit, ca o flacără. Îmi pare rău”, a spus el.