Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Un candidat la Primăria Sibiu şi-a pus toată familia pe lista de consilieri, inclusiv bunica de 93 de ani

Un candidat la Primăria Sibiu şi-a pus toată familia pe lista de consilieri, inclusiv bunica de 93 de ani

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:29 15 Mai 2024 Modificat la 15:29 15 Mai 2024

Pentru Antena 3 CNN, Ştefan Zara a explicat că bunica este în putere şi "face nişte plăcinte tare bune".

"Eu am vrut să atrag atenţia că suntem o familie unită şi contextul principal al oricărei comunităţi este familia şi susţinerea din partea familiei. Bunica are 93 de ani şi ne mândrim cu ea. M-au întrebat şi când am depus candidatura ce vârstă are, am spus că 93 de ani, şi am spus că face nişte plăcinte tare bune, cum rareori mai face cineva, aşa tradiţionale, frământate. Şi mă mândresc cu ea, este în putere, are discernământ, ne ajută cu ce poate şi ne susţine cu ce poate.

Mama are 65 de ani. Mai am încă două surori, una în Germania şi una în România, cu veleităţi politice, dar probabil că la campania viitoare vor candida. Sora mea la o comună din judeţul Sibiu şi cealaltă în ţara în care locuieşte momentan", a declarat Ştefan Zara.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole