Ștefan Lungu a pregătit împreună cu Mihai Morar zamă de păstăi cu afumătură şi cârnaţi, o reţetă mult îndrăgită de către prezentatorul TV, cu menţiunea că la el, în Baia Mare, "nu se spune zeamă, totul e supă", a menţionat în glumă.
În ediţia 6 "Gătit la costum", sezonul 2, Ştefan Lungu l-a avut ca invitat special pe Mihai Morar, unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de televiziune și de radio din România.
Sano a fost şi de această dată asul din mâneca lui Ştefan Lungu. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit cu încredere produsele de igienizare Sano, care au asigurat un spaţiu de gătit igienic.
Invitat de seamă în ediţia 6 "Gătit la costum", sezonul 2. Mihai Morar găteşte alături de Ştefan Lungu
Mihai Morar, unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de televiziune și de radio, redactor și DJ, a fost invitat special în emisiunea de cooking "Gătit la costum". Alături de Ştefan Lungu, acesta a pregătit zamă de păstăi cu afumătură şi cârnaţi, o reţetă mult îndrăgită de prezentatorul TV.
"Ştefan să îmi prepare orice, dar să aibă gustul de acasă, de la mama", a fost dorinţa lui Mihai Morar, spună de la începutul emisiunii.
Gazda emisiunii, Ştefan Lungu, i-a mărturisit acestuia că pentru a face această reţeată s-a consultat cu Măriuca Verdeş, din Maramureş.
Când a simţit mirosul de rentaş, Mihai Morar s-a activat: "E un miros al copilăriei".
[GAL layout="2"]Cât priveşte numele acestei reţete, realizatorul de podcasturi a spus că la el în zonă nu se spune "zamă". "Noi nu prea avem cuvântul acesta, zeamă. La noi totul e supă: supă de cartofi, supă de păstai, supă de tăiţei", a explicat Morar.
Tot acasă, Mihai Morar spune că a învăţat să fie un om bun. Asta i-a răspuns lui Ştefan Lungu când acesta l-a întrebat cum reuşeşte să fie vorbit de bine de toată lumea, având în vedere că oamenii sunt invidioşi.
"Lumea se poartă cu tine cum te porţi tu cu ea. Am învăţat că nu există om numai rău şi numai bun, toţi avem momente. Şi e fain să iei părţile bune din fiecare", a punctat Morar.
Jurnalistul a povestit şi cum a reuşit să se deconecteze complet de lume după ce a stat mai puţin de două zile la Muntele Athos.
"Vizita la Muntele Athos a fost pe repede înainte. Chiar dacă am stat doar 2 zile într-o chilie, dintr-un schit unde nu există semnal la telefon, i-am cerut parola de acolo părintelui care se ocupa de canalul de Youtube. Şi mi-a zis că nu, că e netul prost şi abia îi ajunge lui pentru postări.
Fix două zile am stat, dar nu-ţi trebuie mai mult. Timpul acela în care te deconectezi de lume e fabulos, e minunat", şi-a amintit jurnalistul.
Povestea s-a terminat când zama de afumătură a fost gata. "Ceva supradoză de miros de copilărie cred că ar trebui să exersăm cu toţii", a încheiat Mihai Morar.
Reţetă zamă de păstăi cu afumătură şi cârnaţi
Ingrediente Zamă de păstăi cu afumătură şi cârnaţi a la Mihai Morar
- Fasole păstăi (verzi)
- Morcov
- Ţelină
- Păstârnac
- Ceapă albă
- Ceapă verde
- Borş
- Apă
- Costiţă afumată
- Cârnați afumaţi
- Boia dulce
- Pătrunjel şi mărar
- Sare şi piper
- Smântână
Mod de preparare Zamă de păstăi cu afumătură şi cârnaţi
Se face rentaşul, ceapa se căleşte cu puţină făină.
Se adaugă legumele, se călesc împreună, se adaugă afumătura peste toate şi se toarnă borşul şi apa.
La final adăugăm smântâna şi verdeţurile.
"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3
În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 le aduce pasionaților de gastronomie un proiect de cooking show, unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.
Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.