Antena 3 CNN Emisiuni Gătit la costum Ştefan Lungu a gătit alături de Rosse Stan, în prima ediţie "Gătit la costum", sezonul 5. "Cred că lucrurile care par a fi coincidenţe au fost puse special în viaţa noastră"

Ştefan Lungu a gătit alături de Rosse Stan, în prima ediţie "Gătit la costum", sezonul 5. "Cred că lucrurile care par a fi coincidenţe au fost puse special în viaţa noastră"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:00 09 Sep 2023 Modificat la 15:00 15 Sep 2023

Prima ediție a cooking show-ului "Gătit la costum" din sezonul 5 a debutat cu un preparat gustos şi uşor de pregătit, dar care a adus cu el cele mai frumoase amintiri ale copilăriei lui Rosse Stan.

Cei care iubesc peștele de apă dulce sau peștele în general, chiar și cel marin sau oceanic, cu siguranță vor aprecia reţeta pe care invitata lui Ştefan Lungu a lansat-o ca provocare gastronomică în prima ediţie a emisiunii.

Storceagul este preparatul copilăriei pe care Rosse Stan l-a ales în amintirea bunicii sale. Numit şi regina ciorbelor din peşte, storceagul s-a îmbinat perfect cu peisajul sublim al Mării Negre, generând o experiență unică pe care Rosse a simţit-o pe propria piele.

Astfel că, aceasta a primit la rândul său o provocare din partea gazdei emisiunii. Ştefan Lungu a profitat de ocazie şi a provocat-o pe Rosse Stan să-şi petreacă o noapte în cortul instalat pe plaja sălbatică din Tuzla, locul în care, de altfel, a avut loc şi pregătirea reţetei.

Sano a fost şi de această dată asul din mâneca lui Ştefan Lungu. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit cu încredere produsele de igienizare Sano, care au asigurat un spaţiu de gătit igienic, chiar şi la malul mării.

[GAL layout="2"]

Rosse Stan: "Bunica este omul care mi-a marcat profund viaţa"

Invitată şi în platoul emisiunii "Gătit la costum", frumoasa şatenă şi-a arătat iscusinţa şi în bucătăria lui Ştefan Lungu. Aceasta a pregătit papanaşi de dovlecei, o reţetă la fel de delicioasă şi rapidă ca storceagul.

Rosse Stan s-a remarcat întotdeauna prin atitudine și profesionalism, acelaşi lucru pe care l-a făcut, de altfel, şi în bucătăria lui Ştefan. Aceasta a absolvit cursurile Intact Media Academy şi la scurt timp a primit postul de prezentatoare a rubricii de horoscop de la Observator Matinal, demonstrând tuturor cât este de talentată.

Pe lângă amintirile din copilărie, Rosse a povestit şi despre faptul că a cochetat cu modellingul, pozând ca model pentru mai multe branduri de haine. Totodată, aceasta a mărturisit că este pasionată de pictură și dans. Aceasta a practicat dans de performanță timp de 14 ani și a obținut numeroase premii.

Mai mult decât atât, Rosse a povestit, vizibil emoţionată, şi despre una dintre cele mai frumoase amintiri cu bunica sa. "Noi aveam o tradiţie. În fiecare an, toamna, mergeam cel puţin o săptămână la mare. Noi două.  Nu conta dacă sunt ocupată, dacă aveam treabă. Era locul ei preferat", a mărturisit Rosse.

Reţetă de storceag

  • un sturion mic, de aproximativ 1.5-2 kg
  • 4-6 cartofi medii
  • 2 cepe medii
  • 2 morcovi
  • 2-3 linguri de ulei
  • 2 gălbenușuri 
  • 150ml de zer de lapte
  • o legatură mare de mărar
  • sare
  • ardei iute (opțional)

Reţetă papanaşi de dovlecei

  • 4 ouă
  • 400 gr telemea de oi
  • 4 dovlecei medii
  • 350-400 gr făină
  • 1 legătură mărar
  • ulei pentru prăjit
  • smântâna, coacăze și dulceață de zmeură, pentru servit

"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3

În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 aduce pasionaților de gastronomie emisiunea "Gătit la costum", unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale.

Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoană care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.

Citește mai multe din Gătit la costum
» Citește mai multe din Gătit la costum
TOP articole