Formaţia de ligă secundă CS Mioveni a produs o surpriză uriaşă prin eliminarea Stelei Bucureşti din Cupa României la fotbal, miercuri seara, la Mioveni, prin victoria cu scorul de 5-4 la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal la finalul prelungirilor, 1-1 (0-0, 0-0), în optimile de finală.
Steaua a dezamăgit din nou prin prestaţia sa şi prin rezultat, acesta fiind al treilea eşec la rând în toate competiţiile (după înfrângeri în Europa League şi Liga I).
''Roş-albaştrii'' au dominat categoric meciul din punct de vedere al posesie, dar nu au reuşit să îşi creeze decât puţine ocazii de gol.
CS Mioveni, care luna trecută câştiga cu 1-0 un meci amical cu Steaua, a reuşit să deschidă scorul pe contraatac, în debutul prelungirilor, prin Andrei Nilă (95). Vlad Achim (114) a egalat pentru Steaua şi a trimis meciul la loviturile de departajare.
Brazilienii Fernando Boldrin şi William De Amorim au ratat de la Steaua, iar Cosmin Năstăsie de la argeşeni, loviturile fiind transformate de Vlad Achim, Mihai Pintilii, Ovidiu Popescu şi Wilfred Moke (pentru Steaua), respectiv Roberto Ayza, Eduard Stoica, Andrei Nilă, Costinel Gugu, execuţia decisivă aparţinându-i lui Ionuţ Rădescu.
CS Mioveni a ratat în acest meci ocazii de gol prin Năstăsie (38) şi Marius Staicu (55), în timp ce steliştii au irosit oportunităţi prin Pintilii (72), Boldrin (86 - bară), Momcilovic (105) şi William De Amorim (105).
Partida de la Mioveni este singura care nu s-a încheiat la finalul timpului regulamentar în această fază a competiţiei. În sferturi s-au mai calificat ACS Poli Timişoara, CS Universitatea Craiova, CFR Cluj şi FC Voluntari. Joi sunt programate ultimele trei partide din optimi.
Sferturile de finală vor avea loc pe 29 martie, semifinalele se vor juca tur (26 aprilie) - retur (17 mai), iar finala se va disputa în data de 27 mai.
CS Mioveni (II) - FC Steaua Bucureşti 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri; 5-4, la loviturile de departajare, Stadion Orăşenesc - Mioveni
Au marcat: Andrei Nilă (95), respectiv Vlad Achim (114).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Fernando Boldrin 0-0 (ratare - peste poartă), Cosmin Năstăsie 0-0 (ratare - apără Florin Niţă), Vlad Achim 0-1 (gol), Roberto Ayza 1-1 (gol), Mihai Pintilii 1-2 (gol), Eduard Stoica 2-2 (gol), Ovidiu Popescu 2-3 (gol), Andrei Nilă 3-3 (gol), Wilfred Moke 3-4 (gol), Costinel Gugu 4-4 (gol), William De Amorim 4-4 (ratare - peste poartă), Ionuţ Rădescu 5-4 (gol).
Cartonaş roşu: Marius Adrian Galan (CS Mioveni, 116).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Eduard Ioniţă (Constanţa)