Asociația vorbește despre o ”decizie conștientă” a conducerii STB de anulare a contractului, ci nu de o simplă ”eroare logistică”. Membrii asociației vor protesta mâine în fața sediului STB.
„Pe data de 14 august, MozaiQ urma să organizeze un eveniment desfăşurat într-un tramvai, numit ”Tramvaiul Rainbow”, închiriat prin serviciul Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., ”Bucharest Events Tram”. Contractul de închiriere al mijlocului de transport a fost semnat de către Asociaţia MozaiQ LGBT în data de 10 august 2021, urmând a fi semnat de o serie de directori şi responsabili din partea Societăţii de Transport Bucureşti.
În procesul de semnare de către STB, pe data de 12 august 2021, am fost anunţaţi că tramvaiul s-a defectat şi că ni se va revoca serviciul de închiriere. Înţelegem că tramvaiul trebuie să fi fost funcţional la data semnării contractului de către Asociaţia MozaiQ, însă la momentul semnării contractului de către STB, acesta a devenit brusc nefuncţional. Credem că această întâmplare nu a fost o eroare logistică sau de comunicare, ci a fost o decizie conştientă a conducerii STB de a anula contractul şi de a refuza serviciul unei asociaţii LGBT”, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei MozaiQ.
Asociația a cerut detalii despre defecțiunea tehnică, printr-o solicitare, dar până în prezent nu au primit niciun răspuns.
„Considerăm că anularea evenimentului „Tramvaiul Rainbow” de către STB reprezintă un abuz şi o discriminare făţişă din partea STB S.A. şi solicităm conducerii acestei instituţii aprobarea evenimentului „Tramvaiul Rainbow”, eventual cu o altă garnitură funcţională, ori „repararea” imediată a vehiculului defectat”, se mai precizează în comunicat.
Vlad Viski, director executiv MozaiQ, vorbește despre ”homofobie” în cazul STB, și anunță desfășurarea unui protest în fața sediului STB, mâine.
„La 20 de ani de la dezincriminarea homosexualităţii vedem că persoanele LGBT sunt în continuare excluse, marginalizate şi discriminate de la diverse servicii publice. Este inadmisibil, iar MozaiQ nu va tăcea, pentru că e de datoria noastră să ne cerem drepturile. Tocmai de aceea vom ieşi în stradă să protestăm împotriva homofobiei conducerii STB vineri, ora 12, la sediul STB de pe B-dul Dinicu Golescu nr. 1, Sector 1, Bucureşti. Nu ne lăsăm călcaţi în picioare!” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.
Ioana Dumitrescu, vicepreşedintă MozaiQ, solicită ajutorul Primarului General, Nicușor Dan, și califică întâmplarea drept o ”discriminare”.
„Solicităm Primarului General Nicuşor Dan să intervină pentru a rezolva această situaţie inacceptabilă de discriminare făţişă împotriva comunităţii LGBT. Reamintesc că toată această situaţie apare în contextul dificultăţilor de negociere cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru aprobarea marşului Bucharest Pride.”