Antena 3 CNN Actualitate Statul român decontează circa 16 milioane de lei pentru călătoriile studenţilor, în luna februarie

Statul român decontează circa 16 milioane de lei pentru călătoriile studenţilor, în luna februarie

2 minute de citit Publicat la 12:02 08 Mar 2017 Modificat la 12:02 08 Mar 2017

CFR Călători a emis studenţilor, în luna februarie 2017, peste 355.000 de bilete gratuite, cu aproape 70% mai multe comparativ cu luna similară din 2016, şi mai mult de 4.400 de abonamente lunare, valoarea de decont a acestor călătorii depăşind 15,7 milioane de lei, potrivit datelor furnizate de companie, la solicitarea Agerpres

În comparaţie, în luna februarie 2016, studenţilor le-au fost emise peste 209.000 bilete cu reducere şi peste 1.000 de abonamente, numărul acestora din urmă fiind de patru ori mai mic decât cel consemnat în februarie 2017. 

"În luna februarie a.c., în baza HG 42/2017, peste 355.000 de bilete gratuite şi un număr de peste 4.400 abonamente lunare au fost emise pentru studenţi. Valoarea de decont a acestor călătorii este de peste 15,7 milioane lei. În luna februarie 2016, studenţilor le-au fost emise peste 209.000 bilete cu reducere şi peste 1.000 de abonamente", a precizat CFR Călători. 

Din numărul total de pasageri transportaţi de compania naţională în luna februarie 2017, ponderea studenţilor a depăşit 10%. 

Studenţii români şi străini, înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă - licenţă, master, doctorat - în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern, a anunţat, pe 1 februarie 2017, CFR Călători. 

"Călătoria gratuită este valabilă la toate categoriile de trenuri (Regio şi InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rută, iar abonamentele lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii se vor elibera pe distanţe de până la 300 de kilometri. Abonamentele pot fi procurate numai de la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere", potrivit sursei citate. 

CFR Călători recomandă studenţilor achiziţionarea din timp a biletelor gratuite de tren, în vederea evitării unor situaţii neplăcute. În acest sens, CFR Călători a subliniat necesitatea achiziţionării biletului de călătorie gratuită pentru studenţi. 

"Călătoriile gratuite acordate studenţilor presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de statul român şi sunt decontate de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât pentru evitarea unor situaţii neplăcute (exemplu: supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenţi) prin dimensionarea corectă a capacităţilor de transport, în funcţie de fluxuri, cât şi pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenţi, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea", atrage atenţia CFR Călători. 

La controlul în tren, studenţii sunt obligaţi să aibă următoarele documente: biletul de călătorie, legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport).

"Legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport nu ţine loc de bilet în tren! Dacă studentul nu are asupra lui biletul de călătorie şi toate actele aferente, conform Regulamentului, acesta va fi considerat călător fără bilet şi sancţionat ca atare", avertizează CFR Călători.

Etichete: CFR Calatori
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole