Antena 3 CNN Externe Statul Islamic a executat patru adolescenţi. Faptele de care au fost acuzaţi

Statul Islamic a executat patru adolescenţi. Faptele de care au fost acuzaţi

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:43 02 Mai 2016 Modificat la 11:43 02 Mai 2016

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a executat patru adolescenți și tineri în fieful său Raqqa din nordul Siriei, au afirmat duminică activiști ai Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP.

"SI a executat patru persoane pe care le acuză de spionaj în favoarea coaliției" internaționale condusă de SUA, a precizat pe Twitter grupul "Raqqa este masacrat în tăcere", care documentează abuzurile jihadiștilor.

Conform OSDO, SI i-a acuzat pe cei patru tineri că "au fotografiat situri și au furnizat informații coaliției".

Coaliția condusă de Washington desfășoară din 2014 atacuri împotriva SI în Irak și în Siria, unde jihadiștii au făcut din orașul Raqqa o "capitală" a lor de facto.

SI a mai executat și în trecut persoane la Raqqa.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole