Prima minivacanţă din sezonul estival a adus mii de turişti în staţiunea bihoreană Băile Felix. Oamenii s-au bucurat de apa termală şi de soarele care a strălucit din plin.
Turiştii veniţi din toate coţurile ţării au făcut gimnastică în apă şi au dansat pe ritmuri latino.
Cei care au pariat pentru un sfârşit de săptămână prelungit în staţiunea Băile Felix, au avut doar de câştigat. Oamenii s-au bronzat la 30 de grade şi s-au distrat sub cerul senin.
Hotelierii speră ca fluxul de turişti să fie la fel de ridicat pe tot parcursul verii, aşa că le-au pregătit oferte speciale.
"Pachetele sunt de trei nopţi. Includ cazare cu demipensiune, prânzul special de Rusalii, accesul la piscină. Le-am, pregătit seri tradiţionale, avem ansamblu, muzică simfornică, de toate pentru toată lumea. Preţurile încep de la 750 de lei în funcţie de categoria hotelului şi am vândut toate pachetele pe care le-am scos la vânzare", a spus Diana Trip, reprezentant marketing.
Turiştii sunt aşteptaţi şi în zilele următoare la Băile Felix, unde se aşteaptă temperaturi de până la 32 de grade Celsius.