Metrorex informează că, în perioada 22.04 – 23.04.2021 și 26.04 – 29.04.2021, la stația de metrou Pipera, situată pe Magistrala 2, se vor desfășura lucrări de decopertare a pardoselilor existente și pregătirea stratului suport pentru montarea noilor placaje de granit.
Traficul pietonal la accesul suprateran al stației Pipera va fi închis parțial astfel
În data de 22.04.2021, între orele 10:30 – 21:00 – decopertarea pardoselilor existente (gresie canelată, granit și beton)
În data de 23.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – continuarea lucrărilor de decopertare a pardoselilor și pregătirea stratului suport în vederea montării noilor placaje de granit
În data de 26.04.2021 – 29.04.2021, între orele 07:30 – 21:30 – montarea noilor placaje pe suprafața decopertată.
„Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi supravegheată de către personalul specializat Metrorex și securizată cu bandă de semnalizare”, transmite compania.