Decizia este motivată prin faptul că denumirea actuală a stației a fost asociată cu platforma industrială Timpuri Noi din București, care nu mai există de ceva vreme.
Activitatea profesională de excepție în domeniul feroviar a domnului Octavian Udriște, precum și implicarea în construirea și dezvoltarea metroului bucureștean, fiind unul dintre factorii decisivi în punerea în funcțiune în 1979 a metroului bucureștean. Și astfel va apărea stația de metrou Octavian Udriște, precizează Consiliului de Administrație Metrorex, conform B365.
Cine este Octavian Udriște
Potrivit Club Feroviar, cariera inginerului Octavian Udriște a fost strâns legată de punerea în funcțiune și dezvoltarea rețelei de transport subteran din București. El este unul dintre cei care, în 1979, au semnat pentru punerea în funcțiune a primului tronson de metrou din Capitală. Primul tronson pornea de la stația Timpuri Noi și se oprea la Semănătoarea (în prezent Petrache Poenaru).
Octavian Udriște a iubit trenurile încă de când era mic și încă de atunci știa ce profesie o să aibă. În anul 1958 a absolvit Institutul de Căi Ferate București, Facultatea de Mecanică – Secția Locomotive, domeniu căruia i s-a dedicat pe toată perioada activității sale profesionale.