Antena 3 CNN International News Statele Unite observă că armata rusă a început deja retragerea trupelor din zona Kievului

Statele Unite observă că armata rusă a început deja retragerea trupelor din zona Kievului

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:19 29 Mar 2022 Modificat la 17:21 29 Mar 2022

Rusia a început retragerea anumitor unităţi din zona Kievului, inclusiv batalioane tactice. De asemenea, trupele ruse par să se retragă din nordul Ucrainei, concentrându-se în schimb pe menţinerea ocupaţiei asupra zonelor din est şi sud, au declarat, sub protecţia anonimatului, doi oficiali americani citaţi de CNN.

Unul dintre oficialii americani avertizează însă să armata rusă probabil va continua atacurile cu avioane, rachete şi obuze în zonele din care se retrage. În plus, trupele ruse ar putea reveni în aceste zone.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

"Negocierile pe tema unui acord privind neutralitatea şi privind statutul non-nuclear al Ucrainei intră într-o etapă practică; pentru creşterea încrederii, s-a decis reducerea în mod radical a activităţilor militare în direcţia oraşelor Kiev şi Cernigău (Cernihiv)", a declarat, la Istanbul, adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Domin. Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a anunţat, potrivit cotidianului Le Figaro, că au avut loc "discuţii substanţiale" cu partea ucraineană.

Un oficial militar rus a semnalat, vineri, că Administraţia Vladimir Putin analizează posibilitatea limitării operaţiunilor militare doar la regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, ceea ce ar însemna o reducere a amplorii ofensivei militare.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole